Este momentul sa te rasfeti cu o pedichiura impecabila si cu o pereche de sandale in ton cu personalitatea ta! In cazul in care nu stii inca ce culori sa porti la pedichiura vara aceasta, iti prezint trendurile momentului!
Alb laptos
Albul laptos a devenit deja un clasic in ceea ce priveste pedichiura. Este acea culoare care ii vine bine oricui si care accentueaza bronzul. Acestea fiind spuse, data viitoare cand nu stii ce nuanta sa alegi pentru pedichiura ta, indreapta-te catre un alb laptos. Se va asorta cu orice ai alege sa porti si iti va oferi acel aspect fresh si curat.
Pasteluri delicate
Pastelurile nu ies niciodata din trend, iar in 2024 tonurile delicate de lavanda, roz pal, piersica, baby blue si menta sunt in topul preferintelor. Sunt culori ideale pentru un look feminin si rafinat, fiind potrivite atat pentru tinutele casual, cat si pentru cele mai elegante.
Oja perlata
Oja perlata ramane in continuare la fel de iubita, oferind acel look clean si fresh, dar totusi adaugand un plus de stralucire. Arata superb atunci cand porti sandale argintii sau aurii si este perfecta pentru concediu.
Rosu clasic
Rosul a fost si va ramane un clasic in materie de pedichiura. Este o culoare seducatoare, care iti ofera incredere in tine si care ramane totusi versatila, potrivindu-se cu aproape orice tinuta: de la rochii de vara pana la pantaloni scurti lejeri si fuste midi.
Recomandarea mea este un rosu Ferrari, care iti va scoate bronzul in evidenta si care te va face sa stralucesti, indiferent de evenimentul la care participi.
Miley Cyrus abordeaza zvonurile conform carora s-a indepartat de tatal ei
French
Minimalismul este din ce in ce mai prezent in moda si beauty, astfel ca french-ul ramane o alegere iubita de cele mai multe femei. Este normal, fiind vorba de o pedichiura versatila, ideala atat in concediu, cat si atunci cand participi la un eveniment elegant. Iar daca iti doresti un look mai fresh si mai actual, iti recomand sa incerci french-ul colorat.
Nude
Oja nude iti va oferi intotdeauna un look ingrijit si sofisticat, fiind ideala inclusiv pentru birou. Alege tonuri elegante de bej, taupe sau roz pal, care se vor asorta cu orice ai alege sa porti.
Verde smarald
Daca iti doresti o nuanta indrazneata si sofisticata, verdele smarald a castigat multa popularitate in 2024. Iar vestea buna este ca se potriveste de minune cu sandale aurii sau argintii, fiind oja perfecta pentru evenimentele de seara sau pentru o iesire in oras cu prietenele tale.
Foto: Freepik.com