Ceaiul miraculos in lupta cu acneea persistenta: dermatologii il recomanda

1
De Anyta Andrei
12 apr. 2021

Proprietatile sale antiinflamatorii si adaptogene il fac un ceai cu adevarat promitator in ce priveste problemele pielii.

In cultura autohtona, ceaiul de menta are o notorietate deloc pe masura proprietatilor sale aproape miraculoase asupra organismului. El este, din popor, recunoscut drept ceaiul care ne ajuta la digestie. Mai multe nu prea se vorbeste despre el, poate doar, din cand in cand, ne amintim ca are un efect revigorant indiferent de anotimpul cand il consumam.

Se mai poate spune ca subevaluarea de care are parte isi are premisele in faptul ca, in urma cu cativa ani, cand piata ceaiurilor nu era atat de prospera, acest ceai era unul dintre cele mai folosite in casele oamenilor. Un fel de suprasaturare, menta fiind o planta foarte usor de cultivat, rezistenta la tipuri oscilante de clima, care se inmulteste cu rapiditate, acaparand gradinile.

Pentru mine totul a capatat un nou sens cand, intr-una dintre zilele in care incercam, cu usoara disperare, sa scap de „acneea femeii adulte” (asa cum se pare ca se numeste acneea care apare la varsta adulta din cauza unor factori multipli si de durata, de la schimbari hormonale, la stres), un dermatolog mi-a recomandat sa beau ceai de menta, mai precis specia Mentha spicata.

Infuzie cu menta organica, doua cani pe zi pentru o piele luminoasa.

Partea buna este ca eu chiar nu mai stiu cum sa restrang menta din gradina, din cauza careia nu mai are loc nicio alta planta sa creasca. O puteti creste la fel de bine in ghiveci sau o puteti achizitiona de la oricare magazin cu produse organice.

La momentul primirii sfatului, suna prea bine/prea facil ca sa fie adevarat, mai ales ca trecusera luni de zile de cand ma luptam cu o forma de acnee severa, care dincolo de disconfortul inflamator, imi lasa cicatrici si urme pigmentare ce participau la o stare continua de neliniste. Bineinteles, recomandarea a fost un fel de plus valoare unei rutine specifice pentru tenul meu mixt. Dar mi-am spus asa: in primul rand, cativa antioxidanti in ajutor nu strica niciodata.

Beneficiile ceaiului de menta pentru tratarea acneei

„Menta are proprietati antiinflamatorii, precum si antimircobiene, ambele fiind utile pentru tratarea acneei”, sugereaza medicul dermatolog Hadley King. Mai exact, ceaiul de menta contine cantitati semnificative de acid romarinic, un compus chimic cunoscut pentru proprietatile antiinflamatorii si adaptogene, precum si pentru flavonoidele (de exemplu mentolul) cu efecte antioxidante puternice. Si cum toate tipurile de acnee provin dintr-o forma sau alta de inflamatie, legatura intre ceaiul de menta si vindecarea acneei pare, acum, dupa ce m-am documentat, fireasca.

Insa, ceea ce este cu adevarat interesant la ceaiul de menta consta in potentialele sale proprietati antiandrogene: in cadrul unui studiu clinic randomizat, in cazul femeilor cu Sindormul ovarelor polichistice (SOP) care au consumat ceai de menta de doua ori pe zi timp de o luna, nivelul testosteronului a scazut semnificativ fata de participantii care au consumat ceai pe baza de plante cu efect placebo.

Luand in considerare ca testosteronul este unul dintre principalii vinovati ai acneei hormonale, nu e de mirare ca ceaiul de menta a fost inclus pe lista cu recomandari a specialistilor in domeniul vast al dermatologiei.

Bineinteles, fiecare ten reactioneaza diferit, de aceea pentru unii dintre noi s-ar putea ca subestimatul ceai de menta sa fie o formula revelatoare, in timp ce pentru altii sa nu aiba niciun impact vizibil. De aceea, este recomandat sa discuti cu medicul tau inainte de a incepe rutina, mai ales pentru a te asigura ca nu interfereaza in niciun fel cu medicamentele sau cremele pe care le folosesti deja.

Foto: Unsplash.com.