5 cele mai bune mascara pentru volum pe care le-am descoperit in 2022

1
De Teodora Tirca
14 dec. 2022

Mascara este un produs de machiaj fara de care nu pot trai. Confera imediat expresivitate privirii si te ajuta sa arati mai tanara si mai odihnita.

Mascara e un produs aproape la fel de personal precum fondul de ten. Mi s-a intamplat sa vad rezultate impresionante la o prietena, iar mie sa-mi placa mascara respectiva atunci cand am testat-o pe genele mele. Cred ca e importanta grosimea, textura si curbarea naturala a genelor, caracteristici diferite de la persoana la persoana.

Am gene decente, negre si destul de groase, dar nu sunt cele mai lungi si dese. Din pacate, fratele meu a castigat loteria genetica la acest capitol. Asta inseamna ca sunt destul de pretentioasa cand imi aleg mascara. Prefer sa-mi ofere mai mult volum decat alungire, pentru ca asta creeaza un efect de eyeliner la baza genelor si face ca ochii sa fie mult mai expresivi.

Anul acesta am descoperit cateva produse perfecte, care functioneaza la fel de bine pentru toata lumea si care s-au transformat intr-un fenomen la nivel global. Ti le impartasesc mai jos:

1. Tarte Tartelette™ Tubing Mascara pentru volum si alungire

135 lei, sephora.ro

Aveam deja o mascara preferata cand am descoperit-o pe aceasta de la Tarte. Imi place la nebunie, pentru ca pot „construi” genele cat vreau eu de mult, pana ce obtin un efect de gene false. Separa foarte bine si curbeaza in acelasi timp, fara sa incarce. Rezista cu brio toata ziua si se demachiaza foarte usor, datorita tehnologiei „tubing”, care inconjoara genele ca un tub. Pentru a o indeparta, este suficient sa-ti freci usor genele cu apa, iar produsul se indeparteaza de pe gene sub forma unor mici tuburi. Eu de obicei o indepartez prin metoda clasica, cu apa micelara sau balsam de curatare.

6 greseli care duc la deteriorarea parului lung si cauzeaza despicarea varfurilor

2. Rare Beauty Perfect Strokes Universal Mascara

123 lei, sephora.ro

Am vorbit mult despre aceasta mascara anul acesta – chiar a fost preferata mea. Am cumparat deja 3 tuburi. Imi place peria clasica, nici prea mare, nici prea mica, si faptul ca poti adauga mai multe straturi fara ca genele sa se incarce sau sa se lipeasca. In plus, are o culoare negru intens, care face genele foarte vizibile. Rezista toata ziua si se demachiaza destul de usor. Ti-o recomand din inima.

3. L’Oréal Paris Volume Million Lashes So Couture

L'Oréal Paris Volume Million Lashes So Couture Mascara - Black 9ml Livrare gratuită Lookfantastic

52 lei, notino.ro

L’Oréal nu dezamageste la capitolul mascara, iar aceasta este cea mai recenta descoperire a mea. Isi face treaba excelent, este accesibila si nu cade de pe gene pe parcursul zilei. Confera mult volum si poti aplica mai multe straturi, pentru ca nu incarca. Face de asemenea treaba buna si cu curbarea genelor, iar negrul intens aduce expresivitate privirii.

4. Estée Lauder Double Wear Mascara

Double Wear Mascara - Zero-Smudge Lengthening Mascara ❘ ESTÉE LAUDER ≡ SEPHORA

136 lei, notino.ro

Preferata influencerilor de beauty de ani de zile, mascara Double Wear este la fel de faimoasa ca si fondul de ten cu acelasi nume. Eu am descoperit-o abia anul acesta si este un produs excelent. Imi place peria mica, pentru ca imi permite sa ajung chiar si la cele mai mici gene din coltul intern sau extern al ochiului. Poti aplica strat peste strat, astfel incat sa obtii maximum de volum si alungire. Nu mai e nevoie sa-ti spun ca rezista toata ziua.

Top 7 cele mai bune serumuri anti-aging pe care le-am descoperit in 2022

5. Eveline Cosmetics Volumix Fiberlast Rose

Eveline Volumix Fiberlast Rose Máscara com Efeito de Pestanas Postiças 10ml | Kuantokusta

21 lei, notino.ro

Am fost foarte placut surprinsa de aceasta mascara la un pret accesibil. Formula cu fibre de alungire indeseste si alungeste genele, iar peria cu forma interesata le separa perfect si le curbeaza. Nu mai am nevoie de ondulatorul de gene atunci cand folosesc aceasta mascara. Iti recomand sa o incerci – daca ti se potriveste, va fi o descoperire fantastica!

Foto: Instagram/@jordanliberty