Cele mai HOT machiaje si coafuri ale celebritatilor de la Coachella 2019 (galerie foto)

1
De Teodora Tirca
18 apr. 2019

In aceasta saptamana, feed-ul meu de Instagram a fost inundat de soare si palmieri, dar si de celebritati care si-au expus coafurile si machiajele creative de festival – pentru ca in aprilie incepe nebunia Coachella!

Desi la noi e inca racoare, California da tonul festivalurilor de vara cu deja faimosul Coachella, unde in fiecare aprilie se strang artisti din toate colturile lumii, dar si celebritati, supermodele, influenceri de moda sau de frumusete. Daca dai o raita pe Instagram, vei vedea ca toti si-au pus la punct tinute boeme de vara, care ne fac sa visam la soare, nisip si acorduri de chitara.

Insa pe mine m-au interesat cel mai mult tendintele de machiaj si coafura de la Coachella, pentru ca adesea devin adevarate trenduri de vara la nivel global. Acceseaza galeria de mai jos si descopera cele mai interesante machiaje si coafuri:

Foto: Instagram/Ariana Grande

Analizand atent lookurile vedetelor, mi-am dat seama ca anul acesta a fost mai cuminte, mai temperat – nu doar din punct de vedere al tinutelor, ci si al machiajului. Cred ca naturaletea castiga tot mai mult teren, chiar si pe la festivaluri, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

Machiaj varatic

In ceea ce priveste machiajul, s-au purtat extremele: lookurile foarte naturale, in culori neutre si accent pe piele (care este uniforma si luminoasa, cu aspect sanatos) sau eyelinerul negru puternic (asa cum vedem la Olivia Palermo, Selena Gomez si Ariana Grande).

Coafuri boeme

Ca in fiecare an la Coachella, in par s-au purtat impletiturile, de data asta mai groase si mai relaxate decat de obicei. Parul foarte lung e hot la festivaluri, motiv pentru care multe dintre supermodele si celebritati au purtat extensii. Parul lasat liber si wild, cu o singura impletitura intr-o parte (Shay Mitchell) a fost preferatul meu de la festival. Ceva asemanator a purtat pe scena si Selena Gomez, care a incins atmosfera alaturi de controversata Cardi B.

Detalii florale

Cele mai multe supermodele au ales sa se fotografieze la peretele visator, plin cu flori de la Coachella, purtand la randul lor rochii boeme inflorate. Si franjurile s-au purtat, ca intotdeauna, dar si culorile neon, care se pare ca vor fi hot vara asta.

Tu la ce festivaluri arzi de nerabdare sa ajungi?

Foto: Getty Images; Instagram/Patrick Ta