Numeroase femei obisnuiesc sa isi samponeze parul, apoi sa aplice balsamul preferat si, la final, sa termine intreg ritualul cu o clatire cu apa rece. Intr-un interviu acordat publicatiei Shape, Dr. Chekuri afirma ca aceasta clatire cu apa rece poate aduce multiple beneficii pentru sanatatea si aspectul parului. “Apa rece ajuta la inchiderea cuticulelor parului, captand umiditatea si substantele nutritive, in timp ce impiedica murdaria si bacteriile sa patrunda. Acest lucru duce la un par mai moale, mai neted, mai stralucitor si care este mai putin predispus la rupere sau electrizare. Pentru parul vopsit, o clatire cu apa rece ar putea, de asemenea, sa ajute la prelungirea stralucirii vopselei.”
Dr. Chekuri sustine ca un alt beneficiu major este furnizarea de oxigen (datorita circulatiei sangelui), rezultatul final fiind nu doar un par mai sanatos, ci si o podoaba capilara mai usor de aranjat si de gestionat pe termen lung.
Sanatatea scalpului
In ceea ce priveste sanatatea scalpului, Dr. Chekuri sustine ca apa rece poate reduce inflamatia, iritatia si senzatia de mancarime. Aceasta echilibreaza, de asemenea, nivelul de pH al scalpului, prevenind problemele precum matreata si infectiile, si protejeaza scalpul de efectele nocive ale caldurii, substantelor chimice si produselor de styling.
Clatirea cu apa rece ajuta, de asemenea, la reglarea productiei de sebum, astfel ca ar putea fi un real ajutor in cazul persoanelor care se confrunta cu un par gras.
4 produse pentru par care se afla pe wishlist-ul meu
Clatirea cu apa rece si eficacitatea produselor de styling
Dr. Chekuri explica cum apa rece poate ajuta chiar si la conservarea ingredientelor active ale tratamentelor leave-in, cum ar fi antioxidantii, proteinele sau vitaminele. Astfel, parul poate deveni mai frumos, mai rezistent si mai usor de aranjat.
Astfel, daca obisnuiesti sa iti aplici un balsam de tip leave-in (menit sa-ti protejeze parul de factorii externi pana la urmatoarea spalare), ar fi bine sa incerci clatirea parului cu apa rece.
Inconveniente
Principalul minus este, dupa cum iti dai seama, disconfortul pe care poti ajunge sa il resimti, mai ales in sezonul rece. Poti incerca sa introduci aceasta clatire cu apa rece treptat in rutina ta, pentru doar cateva secunde. Daca simti insa ca esti mult prea sensibila sau ca dardai de frig atunci cand iesi din dus, inseamna ca acest ritual nu este pentru tine. In final, totul variaza de la individ la individ.
Foto: Instagram/@anisasojka