M-as mira sa nu fi auzit pana acum, insa acidul hialuronic este un ingredient genial. Are puterea de a hidrata in profunzime pielea uscata si de a „lipi” moleculele de hidratare de celulele pielii tale, oferind o senzatie instanta de prospetime si un aspect sanatos si tanar al tenului.
O alta calitate a lui este lejeritatea incredibila: e atat de usor si se absoarbe in cateva secunde, astfel ca si tenurile mixte si grase se pot bucura de beneficiile lui (asa cum am discutat deja, tenul gras are tendinte de deshidratare, iar acidul hialuronic poate rezolva aceasta problema fara sa cauzeze eruptii acneice).
Derivat din surse naturale si prezent in mod natural in corpul nostru, in piele si articulatii, acidul hialuronic este potrivit chiar si pentru pielea sensibila, pentru ca aceasta ii recunoaste compozitia, astfel ca nu reactioneaza ciudat, ci mai degraba este calmata.
Odata cu trecerea anilor, insa, nivelul natural de acid hialuronic din piele scade semnificativ, de aceea e atat de important sa suplimentezi cu creme si serumuri care il contin. Altfel, lipsa acidului hialuronic va „adanci” ridurile si va accentua acel aspect tern si obosit al tenului.
Insa cum il folosesti corect, pentru a obtine toate beneficiile?
Atunci cand am auzit de la expertul in skincare, Nadine Baggott, ca acidul hialuronic poate avea efectul opus hidratarii daca il folosesti incorect, am fost surprinsa. Am inceput sa ma documentez mai mult si mi-am dat seama ca, intr-adevar, oricat de simplu si eficient ar parea, acidul hialuronic nu e neaparat un produs pe care il poti pune pur si simplu pe fata, fara sa iei in calcul cativa factori esentiali.
Mediul in care pielea ta respira este foarte important
Pentru ca acidul hialuronic functioneaza atragand apa din atmosfera in piele, expertii sunt de parere ca este ineficient daca traiesti intr-un mediu foarte uscat. Atunci cand nu exista apa in atmosfera, o va atrage pe cea deja existenta in celulele tale, accentuand deshidratarea. De aceea, e important sa ai un umidificator acasa sau la birou.
Trebuie sa te hidratezi bine
Nu vei rezolva mare lucru daca aplici un serum cu acid hialuronic, dar nu bei apa toata ziua. Din nou, acidul hialuronic nu aduce un aport de hidratare propriu-zis, el atrage apa in celule. De aceea, trebuie sa asiguri ca ii oferi „material” cu care sa lucreze. Bea o cana cu apa calduta imediat ce te trezesti, pentru a suplini lipsa hidratarii din timpul somnului si asigura-te ca bei suficienta apa pe parcursul intregii zile.
Aplica serumurile cu acid hialuronic pe pielea umeda
Este un detaliu important, pe care cele mai multe dintre noi il trec cu vederea. Acest ingredient iti ofera beneficii maxime atunci cand e aplicat pe pielea umeda. Daca il aplici pe pielea uscata, tinde sa atraga rezervele de hidratare din profunzimea pielii pentru a o hidrata la suprafata, ceea ce poate cauza deshidratare profunda.
Ritualul corect de aplicare
Daca vrei sa te bucuri de toate beneficiile incredibile ale acestui ingredient puternic, iti propun urmatoarea schema de aplicare: dupa ce ai curatat fata cu un gel bland, sterge-o cu prosopul prin tapotare. Apoi, aplica un spray cu apa termala pe fata, pentru a o umezi, si inainte ca apa sa se evapore, aplica serumul cu acid hialuronic prin miscari circulare blande. Apoi aplica crema ta hidratanta obisnuita, pentru a proteja stratul de hidratare de dedesubt.
Foto: Instagram – Grace Hodge