Afla de ce ar trebui sa incluzi acest ingredient natural in rutina ta de ingrijire a pielii.
Pe scurt despre Hamamelis
Tip de ingredient: extract botanic
Principalele beneficii: Elimina excesul de sebum; tonifica pielea si micsoreaza porii; reduce inflamatia pielii si zonele inrosite
Cine ar trebui sa-l foloseasca: Persoanele care se confrunta cu comedoane, puncte negre sau ten gras
Cat de des poate fi folosit: O data la doua zile pentru inceput, apoi in fiecare zi
Este eficient impreuna cu: Majoritatea produselor de ingrijire a pielii
Nu ar trebui folosit in asociere cu: Formule iritante sau care usuca pilea precum exfoliantii pe baza de acizi, retinol sau masca cu argila.
Ce este Witch Hazel sau Hamamelis?
Hamamelis este un extract botanic din frunzele si scoarta plantei numite Hamamelis virginiana, originara din America de Nord si Asia. „Este folosita in aplicari topice de sute de ani pentru proprietatile sale antiinflamatorii, antioxidante si calmante”, declara medicul dermatolog Marnie Nussbaum pentru birdye.com. Desi este utilizat adesea ca tratament impotriva acneei, extractul de Hamamelis are si efect calmant asupra pielii inrosite si iritate.
Cum combate Hamamelis acneea
Iata cateva dintre beneficiile extractului de Hamamelis care il fac deosebit de util in combaterea acneei:
Elimina excesul de sebum
„Witch hazel indeparteaza excesul de uleiuri care blocheaza porii, ajutand astfel la combaterea acneei”, spune medicul dermatolog.
Micsoreaza porii
„Contine, de asemenea, tanini, molecule astringente care pot micsora porii prin tonifierea pielii”, declara Nussbaum. De aceea este inclus adesea in lotiunile tonice pentru tenul gras.
10 vedete care se confrunta cu acneea – cum fac fata situatiei?
Este antiinflamator
Unele studii au aratat ca extractul de witch hazel este un antiinflamator eficient. „Pentru ca numeroase leziuni acneice sunt inflamatoare, extractul de Hamamelis este folosit pentru a reduce inflamatia si roseata”, spune specialista. Cu toate acestea, nu va ajuta in tratarea acneei chistice profunde, fiind potrivit mai mult pentru comedoanele inchise si deschise, adica puncte albe si puncte negre sau pustule produse de excesul de sebum. „Eliminand excesul de sebum, reduci riscul aparitiei porilor congestionati”, declara Nussbaum.
Are efect antibacterian
Nu in ultimul rand, Hamamelis are proprietati antibacteriene. Insa specialistii avertizeaza ca nu s-a dovedit inca efectul direct al extractului de Hamamelis asupra bacteriilor care contribuie la aparitia acneei.
5 cele mai bune masti faciale care vindeca acneea, conform dermatologilor
Alte beneficii pentru piele
Studiile au aratat ca extractul de Hamamelis are efect antioxidant, ceea ce mentine sanatatea pielii si combate imbatranirea prematura. De asemenea, taninii din extractul de Hamamelis scad inflamatia, usturimea si inrosirea pielii, fiind un remediu eficient pentru iritatii minore ale pielii, precum cele care apar dupa ras.
Cum sa aplici extractul de Hamamelis
Modul in care folosesti acest ingredient natural este foarte important. Desi are numeroase beneficii pentru piele, poate sa cauzeze iritatii daca este folosit gresit, de aceea alegerea cu grija a produsului este esentiala. In primul rand trebuie sa respecti indicatiile de pe ambalajul prdusului cu extrat de Hamamelis pe care l-ai cumparat. Pe de alta parte, ar trebui sa incepi prin folosirea produsului o data la doua zile, crescand treptat pana la aplicarea zilnica, daca pielea ta il tolereaza.
6 tonere si lotiuni pentru ten gras care elimina acneea rapid
Este important si pe ce zone aplici. Medicul citat recomanda sa aplici local, numai pe zonele afectate de puncte negre, comedoane sau cosuri. Evita produsele care contin si alcool, pentru ca pot usca excesiv pielea, rezultatul fiind o productie si mai mare de sebum.
Efecte secundare ale extractului de witch hazel sau Hamamelis
Desi are proprietati antiinflamatorii, acest ingredient natural are si un pH usor acid. Iar acest lucru inseamna ca poate sa irite pielea. Riscul creste daca ai pielea sensibila, alte iritatii preexistente sau microleziuni. „Ca in cazul oricarui alt ingredient aplicat topic, exista riscul unei reactii alergice, iar daca ai pielea foarte sensibila, este o idee buna sa faci un test, aplicand initial pe o zona mica”, recomanda medicul dermatolog.
Foto: Instagram/@madelinecowe