Cum previi acneea in perioadele stresante, potrivit dermatologilor

1
De Irina Constantin
18 nov. 2020

2020 a fost si este in continuare un an mai stresant decat ne puteam imagina. Drept urmare, unele dintre noi simt acest lucru si la nivelul pielii.

Probabil ca in ultima vreme ai avut de-a face cu iritatii, cosuri, ten gras, rozacee sau eruptii acneice „aleatorii”. Ei, bine, trebuie sa stii ca nimic nu este intamplator, in acest context. Stresul si acneea pot fi strans legate atunci cand traiesti perioade pline de tensiune, incertitudine si anxietate.

Cand corpul resimte stres, acesta elibereaza diferite substante care, de regula, provoaca inflamatii. Cel mai cunoscut element, asa-numitul hormon al stresului, este cortizolul. El este vinovat de multe dintre eruptiile experimentate la nivelul pielii, mai ales pe ten.

„Cand esti stresata, tenul este stimulat sa produca mai mult sebum. Astfel, apar cosurile sau chiar episoadele acneice. Totodata, tenul isi pierde mai repede hidratarea si devine sensibil la ingrediente care, odata, nu repezentau o problema”, explica Dr. Amy Wechsler pentru Popsugar.

Asadar, chiar daca parcurgi o perioada stresanta, specialistii iti recomanda sa faci mici schimbari care te vor ajuta sa diminuezi efectele negative.

Stresul si acneea: Ce sa faci pentru a-ti mentine tenul curat si sanatos?

Abordeaza o rutina de skincare minimalista

Chiar daca, in mod normal, tenul tau nu este sensibil la niciun ingredient din produsele cosmetice, este bine sa fii precauta. Stresul poate sensibiliza tenul, bariera de protectie a acestuia nefiind la fel de eficienta ca atunci cand esti complet relaxata.

De aceea, ar fi bine sa elimini produsele care contin parfum, uleiuri esentiale sau o cantitate mare de alcool. Rezuma-te la un cleanser de calitate, potrivit tipului tau de ten, o crema hidratanta cu formula simpla si un SPF cat mai bland cu pielea.

Hidrateaza-te si hraneste-te din interior spre exterior

Chiar daca elimini unele produse de ingrijire a tenului, iti poti hidrata si hrani pielea din interior. De multe ori, stresul constant te determina sa nu mai fii la fel de atenta la alimentatie si la obiceiurile tale sanatoase. De aceea, este extrem de important sa te hidratezi suficient si sa consumi mancare cat mai proaspata, naturala si nutritiva.

Asigura-te ca bei minimum doi litri de apa in fiecare zi si ca dieta ta este bogata in frunze verzi, legume fresh si alimente pline de vitamine, precum fructele.

Aplica make-up mai rar si demachiaza-te foarte bine

Pentru a dezvolta acnee, este nevoie de trei elemente: exces de sebum, bacterii care cauzeaza eruptiile si pori blocati. Stresul poate fi responsabil de primul si de ultimul element, dar poate slabi si bariera de protectie, facand tenul mai sensibil in fata bacteriilor. Astfel, ai reteta perfecta pentru cosuri si erupti dureroase.

Pentru a evita acest lucru, poti incerca sa aplici make-up – in special fond de ten, concealer, iluminator sau bronzer – mai rar, pentru a nu bloca porii cu produsele folosite. Atunci cand alegi, totusi, sa te machiezi, asigura-te ca elimini complet cosmeticele de pe ten la finalul zilei, cu doi pasi de curatare: apa micelara/demachiant si cleanser.

Gestioneaza-ti stresul in mod activ

Pe langa pasii de mai sus, este important sa tratezi problema direct de la radacina. Cu alte cuvinte, gestioneaza stresul de la baza. Daca exista solutii pentru lucrurile care iti provoaca neliniste, pune-le in aplicare. Daca nu, respira adanc si fii rabdatoare.

Intre timp, incearca sa meditezi in fiecare saptamana. Chiar daca esti foarte ocupata, poti gasi zece minute libere seara, in care sa faci cateva exercitii de respiratie sau yoga. Cu cat vei fi mai relaxata, cu atat nivelul de cortizol va scadea, inflamatia din corp se va diminua, iar pielea ta va arata din ce in ce mai bine!

Foto: Getty Images.