Cum sa folosesti acidul salicilic si acidul hialuronic pentru scalp. Ce probleme rezolva acestea

1
De Cristiana Astefanoaiei
24 sept. 2024

Stiai ca acesti acizi nu sunt buni doar pentru ten, ci au beneficii si pentru parul tau?

Acidul salicilic si acidul hialuronic au proprietati diferite pentru par si scalp, asa ca alege-l pe care ti se potriveste, in functie de nevoile tale.

Ce este si de ce sa aplici acidul salicilic pe scalp

Acidul salicilic este un beta-hidroxi acid (BHA) cunoscut pentru proprietatile sale exfoliante si antiinflamatorii. Acesta patrunde in pori si ajuta la eliminarea celulelor moarte, a excesului de sebum si a impuritatilor, fiind adesea folosit pentru a trata acneea si alte afectiuni ale pielii. Pe scalp, acidul salicilic poate fi extrem de util pentru a combate probleme precum matreata, scalpul gras sau foliculii blocati.

Acidul salicilic ajuta la deblocarea porilor scalpului prin dizolvarea celulelor moarte ale pielii si a sebumului acumulat. Acest lucru previne blocarea foliculilor, care poate duce la aparitia matretii si la incetinirea cresterii parului.

80 lei, sephora.ro

Matreata este adesea cauzata de o proliferare a fungilor sau de acumularea de celule moarte pe scalp. Acidul salicilic exfoliaza aceste straturi, reducand matreata si prevenind reaparitia acesteia.

Daca ai scalpul gras, poti folosi acidul salicilic, deoarece acesta ajuta la reducerea productiei excesive de sebum, echilibrand nivelul de ulei de pe scalp.

Daca ai un scalp iritat, inflamat sau cu mancarimi, acidul salicilic poate ajuta la calmarea acestuia datorita proprietatilor sale antiinflamatorii. Acest lucru poate fi deosebit de util in cazurile de dermatita seboreica sau psoriazis.

Cel mai comun mod de a folosi acidul salicilic pe scalp este prin intermediul sampoanelor care contin acest ingredient. De exemplu, cele antimatreata sau pentru par gras. In general, trebuie sa masezi samponul pe scalp si sa-l lasi sa actioneze timp de 3-5 minute pentru ca ingredientele active sa aiba timp sa intre in scalp.

Daca ai probleme mai severe, cum ar fi foliculi blocati sau dermatita, serumurile cu acid salicilic aplicate direct pe scalp pot oferi o exfoliere mai profunda. Foloseste-le de doua-trei ori pe saptamana.

Ce este si de ce sa aplici acidul hialuronic pe scalp

Acidul hialuronic este un umectant extrem de eficient care atrage si retine apa in piele, oferind hidratare intensa. Desi este mai cunoscut pentru utilizarea in ingrijirea fetei, unde ajuta la mentinerea elasticitatii si la prevenirea deshidratarii, in special in cazul unui scalp uscat sau deshidratat.

Acidul hialuronic are capacitatea de a retine de pana la 1000 de ori greutatea sa in apa, ceea ce il face ideal pentru un scalp uscat sau deshidratat. Acesta ajuta la refacerea echilibrului de umiditate si la prevenirea descuamarii scalpului.

L'Oréal Paris Elseve Hyaluron Pure Oil Erasing Scalp Serum Tratament de păr pentru femei 102 ml

30,40 lei, parfimo.ro

Un scalp sanatos este esential pentru cresterea sanatoasa a parului. Acidul hialuronic contribuie la mentinerea elasticitatii scalpului, ceea ce ajuta la prevenirea ruperii parului.

Pentru cei cu scalp sensibil sau iritat, acidul hialuronic poate reduce senzatia de mancarime si disconfort.

Serumul tau cu acid hialuronic nu functioneaza daca nu faci asta

Poti masa cateva picaturi de ser cu acid hialuronic pe scalp dupa ce te speli pe cap, in special in zonele in care simti uscaciune sau tensiune. Serul se absoarbe rapid si nu lasa reziduuri grase.

Mastile pentru par cu acid hialuronic sunt perfecte pentru tratamente de hidratare profunda. Acestea nu doar ca hidrateaza scalpul, dar si hranesc firele de par, facandu-le mai moi si mai usor de coafat.

Asadar, daca ai scalpul problematic, cu matreata sau gras, opteaza pentru acidul salicilic. Daca scalpul tau este uscat si dureros, atunci te va ajuta acidul hialuronic. E bine sa ai o sticluta din fiecare in casa, pentru ca le poti folosi pentru ten, corp sau scalp, la nevoie, fiind o solutie accesibila si la indemana.

Foto: Freepik.com