Dermatolog versus Estetician: cum iti dai seama la care trebuie sa mergi?

1
De Mia Nicolescu
5 iul. 2022

Este poate una dintre cele mai derutante intrebari cand vine vorba despre ingrijirea pielii: ar trebui sa merg la un dermatolog sau la un estetician?

Indiferent daca scopul tau este sa tratezi acneea, semnele de imbatranire prematura sau sa calmezi o iritatie, problemele pielii necesita uneori o parere de specialitate. Deci, ce expert ar trebui sa consulti? Ei bine, i-am intrebat pe amandoi, astfel incat sa nu mai stai pe ganduri atunci cand ai nevoie de ajutor.

CAND AR TREBUI SA MERGI LA ESTETICIAN

Esteticienii sunt o resursa uimitoare pentru a te invata despre cum functioneaza pielea ta, cum sa ai grija de ea si cum sa previi probleme viitoare, cum ar fi acneea, iritatia, uscaciunea etc. Esteticienii au la dispozitie nenumarate servicii, inclusiv tratamente faciale de tot felul, iar intalnirile dureaza de obicei o ora sau mai mult, deci puteti vorbi pe indelete despre obiectivele pe care le ai cu privire la pielea ta.

Estetician celebru, fondator si CEO al Artisan of Skin Beverly Hills, Sharlena Hassani il compara pe estician cu antrenorul personal: „Un estetician este un antrenor personal pe care il vezi in mod regulat pentru a-ti imbunatati aspectul pielii si pentru a o mentine in forma”, spune ea pentru platforma MindBodyGreen. „Pe de alta parte, un dermatolog este un medic pe care il vezi pentru afectiuni medicale. Amandoi sunt specialisti in ingrijirea pielii, dar in moduri diferite.”

Cu toate acestea, acesti doi specialisti nu trebuie sa se excluda reciproc.

Mai ales atunci cand ai de-a face cu afectiuni grave ale pielii, asistenta atat din partea unui dermatolog, cat si a unui estetician poate fi extrem de utila. Este la fel ca in cazul oricarei alte probleme de sanatate: vei avea controale anuale cu un medic pentru a rezolva orice nelamurire, dar s-ar putea sa apelezi la ajutorul unui dietetician si/sau a unui antrenor personal pentru a indeplini anumite obiective de nutritie si fitness.

Si din nou, esteticienii petrec de obicei timp cu pielea ta intr-un mod semnificativ. De fapt, atunci cand ai prima intalnire, probabil ca iti vor oferi o analiza initiala a pielii: iti vor pune intrebari despre istoricul pielii tale, produsele pe care le-ai folosit si orice nemultumiri pe care le ai. In acest fel, ei pot crea un plan general pentru cum sa-ti trateze pielea.

De acolo, poti decide daca doresti sa continui cu intalniri regulate sau daca achizitionezi anumite produse recomandate de ei si incerci un tratament la domiciliu (avand in vedere ca tratamentele faciale lunare pot deveni destul de costisitoare). Dar retine ca exista multe tratamente de infrumusetare care nu ar trebui facute acasa (cum ar fi extractiile) si care ar trebui lasate in seama expertilor.

Iata cateva dintre numeroasele tratamente oferite de esteticienii:

Terapie cu lumina LED

Microdermabraziune

Peelinguri chimice

Extractii

Impachetari si masti

Planul tau de tratament se va schimba probabil in timp, evoluand odata cu starea pielii tale.

Deci, daca vrei sa imbunatatesti aspectul pielii tale si sa intretii rezultatele, esteticienii sunt o resursa perfecta. Dar daca ai probleme specifice ale pielii, e posibil sa ai nevoie de un dermatolog pentru a le trata. „Va trebui sa prezinti toate detaliile cu privire la simptome, pentru ca medicul dermatolog sa-ti puna un diagnostic”, a spus Katie Sobelman, estetician organic si consilier in ingrijirea pielii.

CAND AR TREBUI SA MERGI LA DERMATOLOG

Dermatologii sunt si ei maestrii ai pielii frumoase, dar intr-un mod diferit – acesti profesionisti pot lucra cu pielea ta la un nivel mai profund decat esteticienii. In plus, dermatologii pot face cateva lucruri pe care esteticienii nu le pot face, inclusiv diagnosticarea afectiunilor pielii, prescrierea de medicamente pe cale orala, topice care se prescriu pe baza de reteta sau efectuarea unei interventii chirurgicale pe piele. Pe langa tratarea afectiunilor mai severe ale pielii, dermatologii pot efectua si proceduri cosmetice in cabinet.

Iata cateva cazuri care pot necesita un dermatolog:

Acnee severa (chistica sau nodulara)

Eczema

Psoriazis

Leziuni ale pielii

Infectii ale pielii

Eruptii cutanate

Probleme ale unghiilor

Dermatita de contact

Pierderea parului

Retine: desi dermatologii si esteticienii trateaza pielea in moduri diferite, nu trebuie sa alegi una sau alta, ci, ideal, ambele. „In timp ce medicii esteticieni si dermatologii sunt ambii experti in piele, ei au diferite domenii de expertiza si, prin urmare, pot indeplini functii diferite”, spune Courtney Rubin, M.D., director medical si co-fondator al Fig.1 Beauty. „Nu este neobisnuit ca pacientii sa aiba un estetician in care au incredere pentru intretinerea pielii si un dermatolog pe care il viziteaza in mod regulat pentru tratarea unor probleme acute sau cronice.”

Foto: depositphotos.com