Medicii dermatologi cred in ingrediente active concentrate, care dau rezultate rapide si palpabile, astfel ca nu i-am auzit de multe ori recomandand uleiurile faciale. Multa vreme am crezut ca acestea nu sunt necesare in rutina de frumusete, insa am tot auzit alte femei vorbind despre rezultatele uimitoare pe care le-au obtinut cu anumite uleiuri.
De aceea, am fost foarte curioasa sa aflu ce fel de ulei facial recomanda dermatologii – si este vorba despre uleiul de avocado. Acesta a devenit foarte popular in cremele si serumurile anti-aging, pentru ca fortifiaza pielea si ofera multe beneficii antirid.
7 produse de frumusete care te fac sa arati cu 10 ani mai tanara
Ce este uleiul de avocado?
Este derivat din fructul de avocado, despre care stim deja ca este plin de antioxidanti si grasimi sanatoase. Julie Russak, medic dermatolog, explica: „Avocado are fibre foarte, foarte mari, putin zahar si contine multivitamine de care avem nevoie (potasiu, sodiu, magneziu, vitaminele A, C si K, acid folic, vitamina B6 si niacina). De asemenea, are o activitate antioxidanta foarte puternica si o concentratie mare de grasimi mononesaturate. Uleiul de avocado ajuta pielea in multe feluri si, din acest motiv, il veti gasi in diverse masti, creme si alte produse hidratante”.
Beneficiile uleiului de avocado pentru piele
Cand este aplicat direct pe piele, uleiul de avocado poate oferi rezultate anti-aging si de protectie uimitoare:
Stimuleaza productia si creste cantitatea totala de colagen din piele
Desi e nevoie de mai multe studii care sa confirme ca uleiul de avocado creste productia de colagen, Russak spune ca cercetatorii au ajuns la concluzia ca acesta lupta cu radicalii liberi care scad productia de colagen. „Ceea ce au observat este ca exista o anumita crestere a continutului de colagen solubil si exista inhibarea enzimei lisil oxidaza, care de asemenea cauzeaza descompunerea colagenului”.
E o victorie foarte importanta pentru uleiul de avocado, deoarece colagenul este cel care ii da pielii aspectul tanar. El mentine fermitatea si previne formarea de linii fine si riduri.
5 trucuri rapide care te ajuta sa faci celulita mai putin vizibila
Minimizeaza degradarea
Russak accentueaza faptul ca fructul de avocado si uleiul de avocado contin antioxidanti ce „absorb” radicalii liberi si protejeaza astfel tenul de degradarea cauzata de factorii de mediu, precum radiatiile solare si poluarea.
Creste procesul de energie metabolica in mitocondrii
Chiar si functia mitocondriilor este mai buna atunci cand folosesti ulei de avocado. „Uleiul de avocado face asta prin scaderea radicalilor liberi si prin scaderea peroxidarii lipidelor”, explica Russak. „Ne dorim producerea de energie in piele, deoarece dorim reinnoirea celulelor. Peroxidarea lipidelor inseamna protectia membranei lipidice a celulelor, din nou o chestie pe care ne dorim ca pielea noastra sa o faca eficient pentru cat mai mult timp”, adauga specialistul.
Imbunatateste hidratarea pielii si scade inflamatia
Uleiul de avocado este un emolient si „sigileaza” hidratarea in piele. De aceea, expertii iti recomanda sa-l aplici pe ten dupa ce ai aplicat serumul si crema hidratanta. Daca il aplici inainte, ingredientele din produsele tale de ingrijire nu vor putea patrunde in piele.
Continutul de vitamine si antioxidanti din uleiul de avocado il fac de asemenea un bun antiinflamator, ceea ce inseamna ca poate ajuta ca acneea, rozaceea, cuperoza sau alte afectiuni ale pielii ce sunt provocate de inflamatie.
Cum folosesti uleiul de avocado?
Il poti folosi in stare pura, organic si presat la rece, sau poti cumpara produse cosmetice care il contin.
E in general foarte bine tolerat de orice tip de ten, chiar si de tenul acneic. Mie imi place sa folosesc uleiul direct pe piele pentru a efectua un masaj relaxant, care sa stimuleze circulatia sangelui. La final, indepartez excesul cu un servetel curat si merg la culcare.
O alta modalitate de a-l incorpora in rutina de beauty este sa aplici un strop in crema ta hidratanta de seara.
Foto: Instagram/Kelsey Merritt