N-o sa te mint, initial m-am gandit ca este un produs mult prea ieftin ca sa poata face o diferenta reala. Cu toate acestea, mi-am dorit sa il testez. Pe langa faptul ca este un produs care sustine ca iti hidrateaza si iti fortifica genele, acesta poate fi folosit si pe post de primer, astfel incat sa obtii rezultate si mai frumoase atunci cand iti aplici mascara. Acest lucru m-a intrigat si m-a facut sa adaug produsul de la Eveline Cosmetics SOS Lash Booster in kit-ul meu.
Ce spune producatorul
“Serul regenerator pentru stimularea cresterii genelor Eveline Cosmetics SOS Lash Booster confera genelor dvs. un volum dublu si le favorizeaza alungirea. Combina atribute regeneratoare, functia unui activator de crestere si pe cea de rimel de baza.
Formula este bogata in substante active, ca uleiul de argan si acidul hialuronic, care confera serului efecte excelente de regenerare, de nutritie si de hidratare. Serul stimuleaza cresterea si fortificarea genelor si le atenueaza tendinta de cadere.”
Impresia mea
Cel mai mult imi place ca este un produs potrivit pentru ochii sensibili. Nu pot sa folosesc orice produs pentru ochi, caci uneori risc sa ma trezesc cu reactii adverse. Serul de la Eveline nu mi-a creat niciun fel de disconfort. In continuare, imi place sa simt ca am un produs special dedicat pentru hidratarea genelor. La doua luni de la folosire, mi se pare ca acestea sunt putin mai tari si ca nu mai au aceeasi tendinta de a se rupe atunci cand ma demachiez.
Cel mai puternic efect al acestui produs l-am observat atunci cand l-am folosit pe post de primer, inainte de a-mi aplica mascara. Pur si simplu il aplic pe genele curate, avand grija sa nu folosesc o cantitate in exces. Vin apoi cu mascara mea preferata, aplicata in doua straturi, cu miscari de zig-zag. Acest proces ma ajuta sa obtina gene lungi si pline de volum. Nu incarca genele si nu le lipeste.
8 exercitii de feminitate: cum sa te bucuri de un boost de energie feminina
As recumpara acest produs?
Da, mai ales pentru pretul sau accesibil, sub 25 lei. Cu siguranta voi mai incerca si alte produse destinate cresterii si ingrijirii genelor, insa pot spune ca sunt multumita si de acest produs.
Foto: Instagram/@lorena