O stiam altfel pe Kristen, pentru ca atunci cand a devenit faimoasa gratie seriei Twilight, era celebra pentru parul ei lung, cu bucle lejere, feminine. Insa personalitatea actritei a evoluat mult de atunci – la fel si stilul ei personal.
Pe masura ce a inceput sa se descopere, Kristen nu s-a mai identificat cu parul lung. De fapt, m-a marcat un interviu cu ea in care marturisea ca s-a „ascuns” ani de zile dupa parul lung, pentru ca acesta era pentru ea zona de confort, o constanta care o facea sa se simta in siguranta, o iluzie a controlului. A realizat insa ca astfel nu va evolua niciodata.
Cand a inceput sa-si accepte complexitatea, parul a fost primul detaliu pe care l-a schimbat la ea. De la bob rebel, pana la parul scurt, platinat sau ombré, ea a incercat toate coafurile posibile. A devenit din ce in ce mai punk, uneori socand cu aparitiile ei, alteori setand adevarate trenduri.
Si cu machiajul a inceput sa experimenteze mai mult, iar pe mine chiar m-a inspirat – look-urile pe care le poarta acum sunt indraznete, originale si expresive.
Adio fetei cuminti, bun venit fetei care nu se teme sa-si arate puterea.
In toamna aceasta ne-a demonstrat ca ne poate surprinde din nou, alegand sa opteze pentru un ombré roz, acel roz delicios de culoarea gumei de mestecat. Cu toate astea, look-ul actritei nu e deloc „prea mult”, pentru ca hairstylistul ei s-a folosit de culoarea naturala a parului pentru a crea un efect surprinzator de subtil, insa totodata expresiv.
Si ma refer la faptul ca rozul e doar pe varfuri, in rest Kristen si-a pastrat parul natural, castaniu.
Pe data de 12 septembrie, cand a participat la a 45 a editie a Deauville American Film Festival din Franta, actrita nu a socat doar cu noua culoare de par, ci si cu o coafura originala, foarte couture. Starul avea parul dat pe spate si prins intr-un stil neobisnuit cu multe clame negre, minimaliste.
Daca nu esti adepta unei culori puternice, poti incerca un astfel de ombre, in care sa te folosesti de culoarea ta naturala, insa cu nuante mai subtile, asa cum sunt blondul, caramelul sau aramiul.
Foto: Getty Images.