Lisa Eldridge se ocupa de machiajul frumoasei Kate Winslet, insa le-a machiat de asemenea pe Kylie Minogue, Cara Delevingne, Dua Lipa, Alexa Chung, Nicole Kidman sau Eva Green. Stilul ei este inconfundabil – stie sa puna in valoare frumusetea unei femei fara sa-i schimbe absolut deloc trasaturile, iar printre trucurile mele preferate invatate de la ea se afla aplicarea machiajului in straturi cat mai subtiri.
Hung Vanngo este un alt make-up artist renumit printre celebritati. Machiajele realizate de el arata bine in fotografii pentru ca alege intotdeauna un fond de ten cu finish semi-mat si stie sa armonizeze culorile pe care le alege pentru pleoape si buze. Femeile celebre de care se ocupa – Olivia Wilde, Julianne Moore, Amy Adams etc. – au intotdeauna un look proaspat, extrem de feminin, insa totodata curajos, neconventional.
Cum recreezi machiajul-semnatura al lui Meghan Markle
Urmarindu-i, de-a lungul anilor, am invatat care sunt acele produse pe care se bazeaza atunci cand celebritatile participa la o sesiune de fotografiat – fura si tu cateva secrete!
1. Un fond de ten semi-mat
Fondurile de ten luminoase si hidratante te pot face sa pari mai tanara, insa nu arata neaparat bine in fotografii, pentru ca reflecta lumina si creeaza un efect de ten gras. Texturile complet mate pot imbatrani, asa ca make-up artistii aleg calea de mijloc: fondurile de ten satinate, semi-mate, asa cum este acesta de la Chanel.
Make-ul artistul Kara Yoshimoto Bua il foloseste adesea pentru covorul rosu, deoarece confera piele perfecta si ramane intact 12 ore. „Il incalzesc mai intai in palme, apoi il aplic pe ten si il uniformizez prin miscari ascendente, din mijlocul fetei catre exterior, ca sa obtin acea piele de portelan”, explica ea.
2. Laura Mercier Secret Camouflage
Lisa Eldrige nu poate trai fara acest corector cremos in doua nuante. Ea le amesteca pentru a obtine culoarea perfecta care sa camufleze imperfectiunile. Aplica produsul pe portiuni foarte mici, acolo unde vedetele au o eruptie acneica sau pete pigmentare. Astfel obtine ten perfect, care arata natural. Nu recomanda produsul pentru zona ochilor, ci doar pentru imperfectiunile de pe ten.
3. Charlotte Tilbury Airbrush Flawless Finish Powder
Secretul make-up artistilor este sa foloseasca o pudra care perfectioneaza tenul, insa nu accentueaza uscaciunea si liniile fine. Aceasta de la Charlotte Tilbury este preferata lor, pentru ca e foarte fina si camufleaza porii. In plus, seteaza machiajul astfel incat sa dureze ore-n sir.
Make-up artistii au in kit aceste pudre matifiante care costa sub 50 de lei
4. Clinique Airbrush Concealer
Spre surprinderea mea, Lisa Eldridge prefera pentru zona ochilor un anticearcan lejer in loc de cele cu acoperire foarte mare. Ea il are in kit pe acesta de la Clinique, pentru ca ilumineaza in timp ce acopera si nu accentueaza liniile de expresie.
5. Dior Backstage Face Glow Palette
De la Nam Vo, pana la Lisa Eldridge si Patrick Ta, toti make-up artistii sunt obsedati de paleta iluminatoare din colectia Dior Backstage. E atat de intensa, incat arata ca un gloss pe pometi, insa nu accentueaza textura pielii. Diversele culori pot fi combinate pentru a fi folosite si ca blush sau bronzer luminos.
6. MAC Prep+Prime Fix+
Motivul pentru care make-up artistii iubesc acest spray de fixare de la MAC este faptul ca ajuta produsele de machiaj sa fuzioneze si sa arate mai natural, prelungindu-le rezistenta. In plus, confera o luminozitate subtila, foarte atragatoare.
7. MAC Art Library Nude Model
Desi consider ca acum exista pe piata farduri mult mai pigmentate, make-up artistii inca adora sa foloseasca paletele MAC, pentru ca au o formula ce se blenduieste usor, rezista pe pleoape si ofera o intreaga pleiada de nuante si subtonuri. Desigur, make-up artistii celebritatilor folosesc si palete de la Dior, Tom Ford sau Marc Jacobs.
Ce paleta de ochi ti se potriveste in functie de zodia ta
8. Inglot Gel Eyeliner
Atat influencerii, cat si make-up artistii iubesc acest tus cremos de la Inglot. Nu ma mira: este foarte pigmentat, foarte mat si rezista toata ziua. In plus, e suficient de fluid incat sa creezi „coditele” cu usurinta.
9. Lancome Monsieur Big Mascara
De ce n-ar fi mascara preferata a vedetelor? Ofera volum impresionant, are pigment negru intens si dureaza intreaga zi. Monsieur Big de la Lancome nu are cum sa dezamageasca.
10. YSL Tatouage Couture Lipstick
Fie ca aleg un nude sau un rosu aprins, celebritatile poarta de obicei acest ruj lichid rezistent de la Yves Saint Laurent. Are un aplicator deosebit, care poate fi folosit si pentru conturarea buzelor si chiar depasirea usoara a conturului natural, pentru un efect de volum.
Foto: Getty Images.