Cei mai multi dintre noi folosesc aceleasi produse de ingrijire dimineata si seara: apa micelara/demachiant si o crema hidratanta. O rutina simpla de ingrijire functioneaza cand ai tenul foarte sensibil sau cand esti foarte tanara si nu ai nevoie decat de curatare si hidratare de baza. Insa dupa varsta de 27 de ani, cand te poti confrunta cu piele terna, pete pigmentare, linii fine, cearcane sau pungi in zona ochilor, o rutina de baza nu mai e suficienta. Vei avea nevoie de ingrediente active, cu o actiune targetata.
Dar care e diferenta dintre o rutina de dimineata si una de seara? Ei, bine, ea consta in ingredientele active pe care alegi sa le introduci: unele sunt recomandate dimineata, in timp ce altele actioneaza mai bine peste noapte. Iata ce recomandari functioneaza, indiferent de problemele cu care te confrunti.
5 idei gresite despre ingrijirea pielii, pe care sa le elimini din rutina ta in 2021
Cum trebuie sa arate rutina de dimineata
Dimineata e bine sa te concentrezi pe indepartarea excesului de sebum si transpiratie, care se acumuleaza peste noapte, pe hidratare si pe protectie. Unii oameni cred ca nu este necesar sa se spele pe fata dimineata, avand in vedere ca au facut asta seara, inainte de culcare, insa pentru un ten 100% curat si pregatit pentru a absorbi ingredientele nutritive din crema hidratanta, esteticienii recomanda spalarea tenului cu un gel bland de curatare. Urmeaza un serum antioxidant, care te protejeaza de radiatiile solare si previne imbatranirea prematura, o crema hidratanta si neaparat o crema cu SPF. Daca folosesti o crema hidratanta care are si SPF inclus (30 sau mai mare), nu mai e nevoie de SPF suplimentar.
Astfel, iata care e, concret, schema rutinei de dimineata:
1. Gel de curatare
2. Toner (optional)
3. Serum cu antioxidanti (vitamina C, acid ferulic)
4. Crema hidratanta (acid hialuronic, vitamina E, ceramide)
5. O crema de ochi cu cafeina (optional)
6. Crema cu SPF
Ce trebuie sa includa rutina de seara
Daca ai anumite obiective ce tin de apectul pielii tale (de exemplu sa netezesti liniile fine sau sa scapi de petele pigmentare), atunci trebuie sa introduci ingrediente puternice pe care e mai bine sa le eviti pe timpul zilei, pentru ca pot face pielea mai sensibila la lumina solara. Ma refer la acizii AHA si BHA sau retinol. De asemenea, si crema de noapte ar putea fi mai potenta decat cea de zi: alege una cu peptide, pentru a mentine fermitatea tenului.
6 scruburi de corp care iti lasa pielea fina si parfumata
Schema rutinei de noapte:
1. Demachiere cu balsam/lapte demachiant/apa micelara
2. Gel de curatare
3. Toner calmant/hidrant
4. Exfoliant BHA sau AHA
5. Serum anti-aging (aici poti include un ingredient activ puternic, precum retinolul pentru riduri sau niacinamida pentru pori sau pete pigmentare).
6. Crema intensiva de noapte (ceramide, peptide, acid hialuronic)
7. Crema de ochi (optional).
Ia in considerare faptul ca poti customiza aceste scheme in functie de nevoile tenului tau. Experimenteaza si vezi ce ingrediente functioneaza cel mai bine pentru tine. Incepe cu pasi mici in ce priveste ingredientele puternice – aplica-le doar de doua pe saptamana si vezi ce rezultate obtii. Nu uita sa aplici o crema cu SPF dimineata daca esti expusa la lumina solara (lucrezi langa o fereastra sau iesi afara).
Foto: Instagram/@drlancerrx