O modalitate prin care putem reda stralucirea naturala a pielii este masajul facial.
Masajul facial ajuta enorm de mult la indepartarea celulelor moarte care se acumuleaza la suprafata pielii si care ii dau tenului acel aspect tern si imbatranit.
In acest proces, hidratarea tenului este foarte importanta si ea. Asigura-te ca bei cel putin 6 pahare de apa pe zi si ca folosesti un ulei facial ca ultim pas in rutina de ingrijire, in cazul in care ai ten uscat.
Masajul se realizeaza prin miscari circulare, usoare, dar ferme, si prin usoare lovituri cu varful degetelor – toate acestea au rolul de a tonifia si detensiona muschii faciali, de a reactiva sistemul circulator si limfatic de la nivelul fetei si de a indeparta celulele moarte si impuritatile, astfel incat tenul sa straluceasca de sanatate.
Tehnici de masaj facial pentru un ten ferm si luminos
Rolul masajului facial este acea de a stimula circulatia sanguina, de a ajuta muschii fetei sa-si recupereze fermitatea si de a incuraja drenajul la nivelul fetei.
Toate acestea contribuie impreuna la mentinerea elasticitatii pielii, dar si la prevenirea aparitiei ridurilor.
Afla totul despre Gua Sha si ce minuni face pentru tenul tau
Masajul facial clasic
Acest tip de masaj incepe din zona decolteului si se face prin miscari ample de intindere si de ridicare a pielii. Cel mai bine este sa aplici pe intreaga fata un ulei facial bland, asa cum este cel de struguri. Acesta va inlesni miscarile de masaj.
La nivelul barbiei si al obrajilor se aplica urmatoarele manevre: neteziri, ciupituri, framantari, presare usoara, palmuiri usoare.
In jurul ochilor se executa miscari lente, circulare, cu masare usoara a sprancenelor.
Pe nas si pe frunte se aplica iarasi o serie de miscari succesive si energice, prin intrepatrunderea degetelor.
Masajul calmeaza intreg sistemul nervos si ofera o stare profunda de linistire. Mai mult, aceste miscari au efect anti-aging asupra chipului.
Masajul indian ayurvedic
Acest tip de masaj se aplica de la nivelul scalpului pana la decolteu. Se executa prin miscari energice.
Scalpul se maseaza cu ulei prin presiuni usoare la inceput, apoi prin miscari din ce in ce mai energice. Spre deosebire de masajul facial clasic, in cazul acestui tip de masaj miscarile coboara de-a lungul fetei spre decolteu.
Masajul, cum spuneam mai sus, se face cu ulei. Uleiurile alese sunt preparate din plante dupa retete indiene.
O piele mai frumoasa cu ulei de buriti
La finalul sedintei, tenul va fi revigorat si vizibil mai luminos.
Masajul Thalgo
Acest tip de masaj include un intreg ritual de pregatire si masare a tenului.
Inainte de toate, fata clientei este invaluita in arome marine… pentru relaxare.
Apoi, se executa cu bratele cateva miscari lente, de netezire, la nivelul urechilor.
Masajul Thalgo se concentreaza pe intindere ridurilor, astfel ca miscarile vor fi de intindere a pielii, de netezire. Si se executa cu ajutorul degetelor.
Atentia specialistului va fi centrata pe suprafetele mici ale pielii, pe care insista, pentru a relaxa muschii faciali si a estompa ridurile.
Rutina de baza in 5 pasi care te ajuta sa te trezesti cu piele frumoasa
Dupa masaj, aplica intotdeauna un serum anti-imbatranire si o crema hidratanta, care vin ca o incununare a acestui intreg ritual de infrumusetare.
Foto: Shutterstock.com