1„Hai, ce vrei?”, „Unde esti, ma?”, „Ramai acolo, ca iti trimit eu echipaj, dar nu mai tine linia ocupata!”.
Cat de dureros este sa citesti aceste cuvinte, dar cat de inspaimantator trebuie sa fie sa le auzi cand iti pui toata nadejdea intr-un apel la politie.
Tatal meu s-ar fi urcat in masina si ar fi intrat in fiecare casa din Caracal. Si nu e politist. Si-ar fi cerut scuze, ar fi spus repede despre ce este vorba si sunt sigura ca NIMENI, dar NIMENI n-ar fi avut nimic de obiectat. Poate doar cei vinovati. I-ar fi gasit asa. Sunt sigura ca n-ar fi avut nevoie de mandat si nici n-ar fi pierdut 19 ore. Cate se pot intampla in 19 ore! Apropo, stii cat dureaza o calatorie cu masina din Caracal pana in Calafat? O calatorie regulamentara, desigur. Cel mult 2 ore.
Mi-am pierdut increderea.
Stiu ca sunt si oameni buni care reprezinta legea, dar sunt atat de putini! Sau probabil sunt dati la o parte pentru a face loc celor care nu stiu sa spuna altceva decat „Nu mai tine linia ocupata!”. Oare cate infractiuni atat de grave se intampla in Caracal de era necesar sa spuna asta? De cate ori suna telefonul acela, oare?
Ma tot intreb… cum sa indraznesti sa pui fapte inchipuite pe umerii unei fetite?
De ce e musai ca o fata disparuta, de fapt, este plecata cu vreun iubit? Oare tu, cel care ai spus asta, nu ai copii? Nu ai fost crescut de o femeie? Nu ai nevasta? Ce fel de femei sunt ele, daca ai putut vorbi asa?
Mi-am pierdut increderea de tot
Sa-mi vad de afacerea mea linistita, nu mai pot. Maine s-ar putea sa mai apara alte taxe si sa-mi dea toate planurile peste cap. De fapt, de ceva vreme nu mai muncesc si pentru mine. Muncesc pentru stat.
Sa-mi las fata pe strada cu inima impacata, nu pot. S-ar putea sa apara un Gheorghe care sa o rapeasca, iar pe autoritati nu ma pot baza pentru ca „Sigur e cu vreun barbat. Se intoarce ea”.
Sa ma bucur de serviciile medicale publice pe care sunt obligata sa le platesc, nu pot. Pentru ca ajung in spital si mi se pune diagnosticul gresit, sunt trimisa acasa sau ma duc in pamant din cauza unei bacterii intraspitalicesti. Dar de platit, platesc.
Sa stau linistita ca al meu copil va invata ceva din sistemul de educatie public, nu pot. Desi platesc pentru el. Cum as putea fi linistita, stiind ca in scolile noastre trebuie sa inveti totul ca pe poezie si sa nu gandesti deloc?
Nu mai am incredere in nimic.
Sunt atat de dezamagita, incat imi doresc sa plec. Sa vand tot, sa-mi iau copilul si barbatul si sa plec fara sa ma mai uit in urma. Tara asta nu mai are scapare.
Ne bucuram de fiecare data cand se schimba Presedintele. Vrem sa credem in schimbare. De fapt, schimbarea vine din educatia aia care te invata sa gandesti, dar asta nu se gaseste in Romania. Poate doar in sistemul privat pe care nu si-l permite oricine. Schimbarea nu mai poate veni de pe o zi pe alta. Schimbarea va veni peste generatii si numai cu o singura conditie: EDUCATIE DIFERITA.
Foto: Facebook – Alexandra Macesanu
