1Tin minte si acum neputinta pe care o simteam atunci cand bunicul meu ridica mana la bunica mea, dupa cateva pahare in plus, iar eu ma bagam intre ei doar pentru a fi certata apoi cu blandete de bunica, o femeie molcoma si resemnata, care-mi enumera motivele pentru care o atitudine ca a mea nu ma va ajuta in viata, atunci cand imi voi face propria familie.
“Se descarca si el, mama, nu o face cu rautate. Nu o face tot timpul. Am si eu partea mea de vina”, imi spunea ea, stergandu-mi lacrimile, dar accentuandu-mi furia interioara. Din fericire, toate acele lectii pe care mi le servea blajin pe prispa, in timp ce imi pieptana parul, nu au facut decat sa ma indarjeasca si mai tare si sa ma convinga de tarele profunde ale societatii noastre cand vine vorba de modelul familial traditional.
Iar astazi, cand vad avalansa de stiri legate de referendumul pentru familia traditionala…
… in mintea mea dau navala fix acele amintiri, fix acele lacrimi, pe care le innod cu cele ale prietenilor mei gay, care s-au nascut intr-o tara ce-i considera, apriori si fara drept de apel, cetateni de mana a doua, nedemni de drepturile garantate prin constitutie de care se bucura cu atata nonsalanta si lipsa de culpabilitate bunicul meu si toti ceilalti ca el. Si nu au fost putini. Si nu sunt putini.
Nu inteleg sensul si scopul acestui referendum nu doar pentru ca este, in primul rand, un atac la drepturile omului, ci si pentru ca sunt atatea lucruri care se pot face cu acesti bani – 200 de milioane de lei – pentru binele familiei traditionale. Cea mai mare problema a familiei formata dintr-un barbat si o femeie, asa cum e ea definita traditional in Romania, nu e cuplul de homosexuali care tanjeste dupa drepturile care i se cuvin, ci propriile otravuri care o scindeaza de cand lumea.
Suma exorbitanta de care este nevoie pentru organizarea acestui referendum…
… ar trebui folosita in primul rand pentru a incerca o solutionare a acestor probleme care ne fac acum sa privim familia traditionala cu atat de mult scepticism si durere.
Cu banii acestia am putea construi adaposturi pentru femeile si copiii batuti si maltratati in familie, am putea plati psihologi si psihiatri care sa-i scoata din mrejele durerii si neputintei emotionale.
Cu banii acestia am putea instaura in scoli cursuri de educatie pentru baieti si fete, in care sa le explicam cum sta treaba cu respectul, cu violenta, cu inegalitatea de sanse, cu drepturile.
Cu banii acestia am putea realiza seminarii de educatie sexuala in scolile din zona rurala, pentru a diminua nasterile in randul adolescentelor si incidenta abandonului.
Cu banii acestia am putea construi case de copii cu personal calificat, incapabil de cruzimi si ticalosie, pentru a incerca macar sa le oferim un viitor demn.
Cu banii acestia am putea face atatea lucruri.
Si noi totusi alegem sa-i dam pe niste confirmari scriptice de care nu are nimeni nevoie. Pe un act care repeta cee ace stim deja, cee ace traim deja. Pe un act care nu duce decat la dezbinare, ura si multa durere in randul unor oameni care au suferit deja mai mult decat suficient.
Foto: Shutterstock.com
