Cele mai bune si cele mai proaste 3 filme cu Brad Pitt

1
De Irina Constantin
30 mai 2019

Brad Pitt este unul dintre cei mai cunoscuti actori de la Hollywood, cu o experienta de peste 30 de ani pe platourile de filmare. Ne-a tinut in suspans, ne-a facut sa radem si sa plangem. Dar sunt, oare, toate filmele sale la fel de bune?

Desi este recunoscut pentru roluri impresionante si filme exceptionale, Brad Pitt a jucat si in productii mai putin apreciate de-a lungul vremii. Pare imposibil, dar este adevarat.

Actorul in varsta de 55 de ani urmeaza sa aiba un rol important intr-un film foarte mult asteptat. Quentin Tarantino va lansa a noua sa productie, iar Brad Pitt va juca alaturi de Leonardo DiCaprio.

7 filme noi pe care trebuie sa le vezi vara aceasta

Noul film cu Brad Pitt se numeste Once Upon a Time in Hollywood si va avea premiera in Romania pe data de 9 august 2019, insa pana atunci iata cele mai bune si cele mai proaste 3 filme in care a jucat actorul american pana acum!

Cele mai bune 3 filme ale lui Brad Pitt

1. Fight Club (1999)

Carismaticul personaj Tyler Durden este printre cele mai apreciate roluri ale lui Brad Pitt. Actorul l-a interpretat minunat pe misteriosul agent de vanzari care formeaza, alaturi de Jack (Edward Norton), celebrul „Fight Club”.

„Regula principala a clubului este: Nu vorbim despre club!” – aceasta este faimoasa replica care a consacrat filmul, alaturi de complexitatea povestii si a personajelor.

In film joaca si Helena Bonham Carter, in rolul unei false dependente care participa la intalnirile grupurilor de suport emotional. Tyler Durden se indragosteste de personajul Marla Singer, iar de aici incolo situatia se complica din ce in ce mai tare.

20 de filme dupa carti celebre care au cucerit milioane de oameni in intreaga lume

Fight Club este un film inteligent, care abordeaza teme indraznete si care a starnit atentia criticilor si fanilor din toata lumea.

2. Snatch (2000)

In aceasta productie, Brad Pitt joaca perfect rolul lui Mickey O’Neal, un boxer nomad cu origini irlandeze. Filmul creat de Guy Ritchie a avut un succes imens, iar accentul irlandez unic al actorului a fost, in egala masura admirat si criticat.

Publicatia The Independent a inclus accentul lui Brad Pitt din Snatch in topul celor mai proaste accente irlandeze intalnite in filme. „Nimeni nu intelege niciun cuvant din ce spune!”, a fost argumentul principal. Cu toate acestea, expertii spun ca aceasta este intreaga idee si accentul face parte din caracterul personajului.

Intr-un top cu cele mai bune 500 de filme din istorie facut de revista Empire in 2008, Snatch este pe pozitia 466.

3. Se7en (1995)

Brad Pitt a jucat rolul principal, alaturi de Morgan Freeman, in acest thriller exceptional. Cei doi detectivi, David Mills (Pitt) si William Somerset (Freeman) sunt pe urmele unui criminal in serie, care foloseste cele 7 pacate capitale ca laitmotiv al ororilor produse.

Seven, stilizat ca „Se7en”, a castigat mai multe premii in cadrul MTV Awards, la un an de la lansare. Printre ele se numara „Cel mai bun film”, „Cel mai bun personaj negativ” si, nu in ultimul rand, „Cel mai dezirabil barbat” pentru Brad Pitt.

40 de filme pe care TREBUIE sa le vezi pana la 40 de ani

Cele mai putin apreciate filme ale lui Brad Pitt

1. Johnny Suede (1991)

Din tot acest film, frizura fabuloasa a lui Brad este singura care iti va ramane intiparita in minte. El joaca rolul unui tanar ce doreste sa isi infiinteze o trupa, iar o pereche misterioasa de pantofi pare sa ii dicteze un viitor de succes.

Brad Pitt a primit acest rol dupa ce a filmat Thelma & Louise, insa inainte ca acesta din urma sa fie lansat. Contextul favorabil a facut ca succesul avut de Thelma & Louise sa lase in umbra Johnny Suede, din fericire pentru cariera lui Brad.

2. By The Sea (2015)

Ce poate da gres intr-un film cu Brad si Angelina, regizat si produs chiar de Jolie? Ei, bine, se pare ca totul.

By The Sea a fost filmat chiar in timpul lunii de miere a celor doi, in Malta. Este un film clasic, cu o actiune banala, foarte des intalnita; un cuplu proaspat casatorit care pleaca in vacanta si se confrunta cu infidelitatea.

Filmul nu a fost deloc apreciat de catre fani, care i-au acordat o nota de 5 pe IMDB si s-au plans de calitatea slaba a productiei.

3. Cool World (1992)

Cool World este o animatie produsa de Ralph Bakshhi, creatorul Felix the Cat. Brad Pitt are un rol uman, fiind inconjurat de personaje animate si o actiune care… ar fi putut fi imbunatatita.

Filmul a fost, in mod clar, un esec. Cu un scor de 4% pe celebrul site Rotten Tomatoes, putem fi siguri de acest lucru.

Cu toate acestea, il admiram pe Brad Pitt, asa ca ii putem gasi o scuza pentru aceasta pelicula. Este produsa acum foarte mult timp, cand actorul se afla inca la inceputul carierei.

Foto: PR