O vacanta nu este niciodata completa daca nu mergeti in compania potrivita. Asa cum v-am povestit despre cateva orase romantice din Europa, m-am gandit sa va spun si care sunt acele destinatii potrivite pentru vacantele cu prietenii; unde ati putea merge, ce ati putea face si cum v-ati putea distra cel mai bine.
Cei de la Business Insider UK au facut un top al oraselor pe care le puteti vizita cu prietenii. Eu mi-am ales preferatele si am adaugat pe lista si cateva dintre ideile mele.
Madrid, un oras ideal pentru distractie si ziua si noaptea
Una dintre cele mai potrivite destinatii pentru vacantele cu prietenii este Madridul. Orasul din inima Spaniei este ideal pentru vacantele in care tu si prietenii tai vreti sa vizitati, sa va distrati si sa faceti si putin shopping; sau mai mult, depinde cat de mult rezistati tu si prietenele tale in fata stradutelor pline cu magazine.
In timpul zilei puteti merge la Muzeul Prado, unde veti gasi opere de arta potrivite pentru toate gusturile. Mai puteti inchira biciclete, foarte potrivite pentru plimbarile prin oras cu grupul, iar astfel va veti bucura si de putina miscare sanatoasa.
Seara, orasul devine perfect pentru distractie. Veti gasi o multime de taverne si restaurante cu preparate traditionale, iar cea mai cunoscuta este La Casa Del Abuelo, un restaurant ce se afla in Madrid din 1906. Fiind in Spania, o alta idee potrivita pentru distractie ar fi si un spectacol de dans flamingo.
Munchen si Festivalul Oktoberfest
O destinatie prietenoasa din Germania este Munchen. Intr-un weekend cu prietenii in Munchen, puteti vizita obiectivele turistice incarcate de istorie, puteti gusta din faimoasele preparate culinare nemtesti si puteti sta pana tarziu la povesti cu prietenii pe terase.
O excursie in Munchen in timpul festivalului Oktoberfest este o idee cat se poate de inspirata pentru un weekend plin de distractie cu prietenii. Aici veti gasi preparate si bauturi traditionale si o multime de obiceiuri de-ale locului care va vor incanta cu siguranta.
Londra, destinatia ideala pentru grupurile de prieteni
Aveam intial de gand sa trec Londra printre recomandarile mele, asa ca m-am bucurat foarte tare atunci cand am vazut ca era pe lista publicatiei britanice. Se pare ca nu mi s-a parut doar mie locul ideal pentru o vacanta cu prietenii.
Daca va intrebati unde va puteti distra in Europa, indiferent de sezon, raspunsul meu este unul simplu: Londra! Eu pur si simplu m-am indragostit de orasul asta la 14 ani, si de atunci visez sa ma intorc aici cu prietenii.
In cazul in care grupul pleaca croit pentru petreceri, puteti vizita zone precum Piccadilly, iar daca va doriti un weekend mai relaxant, puteti merge intr-un restaurant mai elegant, precum Sky Garden.
Parisul nu este doar romantic
Parisul este una dintre cele mai romatince destinatii din Europa. Insa, asa cum spuneam si la inceput, depinde foarte mult care sunt partenerii de calatorie. In cazul in care mergeti alaturi de prieteni si nu va doriti o vacanta romantica, Parisul are multe de oferit.
Va puteti plimba cu barca pe Sena, puteti manca sau petrece la una dintre tavernele pariziene din Cartierul Latin, puteti sta la povesti pe pajistea din Parc Jardins du Trocadero sau in Parc Champ de Mars, chiar langa Turnul Eiffel.
Ohh si sa nu uitam ca in Paris se afla si faimosul Moulin Rouge!
Creta, o insula cu potential de distractie
Recomandarea mea, daca vreti sa vizitati insulele grecesti intr-un grup de prieteni si va doriti si multa distractie, este Creta. Preparatele culinare, tavernele traditionale si muzica greceasca pot da oricand tonul unei petreceri, iar in cazul in care va doriti un loc in care sa va bucurati de viata de noapte, recomandarea mea este Hersonissos. E potrivit pentru toate gusturile. Aici veti gasi cluburi deschise toata noaptea, taverne cu muzica greceasca sau restaurante unde marile vedete sunt fructele de mare.
Foto: Instagram – Eva Gutowski