Familia regala britanica poate opri oricand productia serialului „The Crown”

1
De Maria Constantin
28 iul. 2022

Serialul Netflix nu este pe placul membrilor casei regale a Marii Britanii.

Cu fiecare episod sau sezon nou, discutia despre cat de apropiat de realitate este „The Crown” se inteteste, multi fani verificand evenimentele prezentate in cartile de istorie pentru a vedea cat de fidel este scenariul.

Odata cu apropierea urmatorului sezon, au aparut zvonuri ca acesta va fi si mai incomod pentru familia regala britanica. Noile episoade se vor concentra pe anul oribil al Reginei Elisabeta a II-a, 1992, cand Printul Charles si Printesa Diana au anuntat public ca s-au despartit si divorteaza.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Queen Elizabeth II (@royalty.crown_)

Se pare, insa, ca membrii familiei regale au posibilitatea de a bloca filmarea anumitor scene, sustine o experta. Scriitoarea specializata in domeniul monarhiei Tina Brown, autoarea volumului „The Palace Papers”, a declarat pentru The A.V. Club ca membrii familiei regale sunt foarte suparati ca acest sezon merge inainte, relateaza Marie Claire.

„De cate ori pot, ei opresc filmarile serialului in locurile unde au influenta”, a spus scriitoarea. „De exemplu, Eton (oras in comitatul englez Berkshire, regiunea South East, n.r.) a refuzat sa-i lase sa filmeze acolo. Asa ca si-au aratat nemultumirea, aratand destul de clar ca nu sunt fericiti si nu-i vor ajuta”, a adaugat ea, convinsa ca decizia autoritatilor locale a fost influentata de Printul William.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Crown (@thecrownnetflix)

Ce ne va aduce ultimul sezon din „The Crown”

Al saselea sezon, care va fi si ultimul, se afla in lucru. Netflix a anuntat ca este in cautarea unor noi figuri care sa-i intruchipeze pe Printul William, Printul Harry si pe Kate Middleton.

„The Crown” a fost lansat in 2016 si a inclus o distributie solida, din care au facut parte Claire Foy, in rolul reginei in primele doua sezoane, si Olivia Coleman, in al treilea sezon.

Serialul „The Crown“ va avea un nou personaj: studenta Kate Middleton

Gillian Anderson a preluat rolul fostului premier al Marii Britanii Margaret Thatcher, iar Erin Connor a interpretat-o pe Lady Diana Spencer.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Crown (@thecrownnetflix)

In serial au mai jucat Helena Bonham Carter, Matt Smith si Vanessa Kirby.

Distributia se mareste in noul sezon, Imelda Staunton preluand rolul Reginei Elisabeta a II-a in ultimul sezon. De asemenea, Leslie Manville o va inlocui pe Helena Bonham Carter in rolul Printesei Margaret.

Dominic West il va interpreta pe Printul Charles, iar Elizabeth Debicki o va intruchipa pe Printesa Diana.

Foto: PR.