Feli Donose: “Cred ca Nora Luna mea m-a ales sa ii fiu mama ca sa ma vindece de multe”

feli donose
1
De Monica Radulescu
26 nov. 2018

Feli Donose nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cei mai talentate si mai indragite artiste de la noi, iar de curand a devenit mama.

Am fost curioasa sa aflu ce lectii vrea sa ii transmita mai departe fetitei ei, asa ca inainte de intalnirea cu Nora Luna, am provocat-o la un scurt interviu despre iubire, valori si noul rol.

De ce crezi ca fetita ta te-a ales sa ii fii mama?

Cred ca Nora Luna mea m-a ales sa ii fiu mama ca sa ma vindece de multe, sa imi deschida ochii si inima, sa-mi alunge toate fricile si de ce-urile si sa ma invete ce e cu adevarat IUBIREA, sa ating fericirea si sa simt in sfarsit ce inseamna ea, FERICIREA,  cu adevarat!

Dar ce fel de mama vrei sa fii pentru ea?

View this post on Instagram

Suntem bine impreuna! ☁️🌙♥️ Bine ai venit pe lume, Nora Luna mea! (21.11.2018) #eusuntfeli #noralunamea #bineimpreuna #bineaivenit #soarelesiluna #teiubescdintotdeauna

A post shared by Feli (@felidonoseofficial) on

Tot ce stiu e ca la fel ca orice mama de pe intreg globul pamantesc imi doresc sa fiu tot ce-i mai bun pentru copilul meu. Imi doresc sa o fac mandra tare de mine! 🙂

Daca ar fi sa alegi doar cinci valori, care ar fi cele pe care vrei sa le transmit fetitei tale?

Bunatatea.

Un om bun si generos (oricat de mult uneori aceste calitati sunt interpretate ca fiind un semn al naivitatii) e medicament pentru suflet! La fel ca si muzica!

Iubirea.

Sa iubesti neconditionat pe Pamant cred ca rar s-a atins. Pana si ce mai inalti oameni din punct de vedere spiritual muncesc o viata sa atinga asta, DAR (!) ea, fetita mea, sa iubeasca!

Sa iubeasca pur si sincer si sa stie ca parintii ei, familia, Dumnezeu-Universul vor fi mereu acolo atunci cand in semne de intrebare ea nu va sti daca a iubit sau nu pe cine trebuie.

Indiferent ca va fi vorba de oamenii care ii vor colinda viata sau de ceea ce ea va simti mai tarziu in perioada ei de adolescenta ca ar fi “jumatatea ei”.  🙂

Va sti ca a iubi inseamna sanatate si hrana pentru minte si suflet, ca asta o va creste in omul frumos care singura se va construi odata plecata in lume. Eu deja am incredere in instinctul ei.

Intelepciunea.

Intelepciunea ne opreste sa judecam dupa simple aparente, sa credem tot ce auzim, sa facem tot ce putem, sa spunem tot ce stim si sa cheltuim tot ce avem.

Determinarea si ambitia.

Un om puternic se cladeste si construieste prin incercari de tot felul si multe experiente de viata. Asteptam cu nerabdare sa invatam caracterul fetitei noastre si sa reusim sa o ghidam sa isi gaseasca ambitia si determinarea in tot ceea ce isi va propune sa faca.

Respectul.

O valoare atat de importanta! Oferit si castigat, niciodata impus, respectul, in primul rand fata de sine, apoi fata de ceilalti. Aspiram si suntem siguri ca Nora Luna va da “buna ziua” si va spune “mulțumesc” oricui se uita in ochii ei!

Ea va sti ca toti oamenii cand pun seara capul pe perna simt si traiesc oarecum aceleasi sentimente, cu bune si cu rele… Va sti, ca dincolo de etnie, statut, situatie financiara etc, nu exista diferente. Ca omul OM e OM dincolo de toate astea si ca trebuie respectat.

Foto: Instagram – Feli Donose