1Smiley se pregateste sa tina primul turneu national, “Confesiune”, in aceasta toamna, in 10 orase: Galati, Iasi, Bacau, Brasov, Cluj, Pitesti, Cariova, Targu Jiu, Timisoara, Constanta.
Am stat de vorba intr-o pauza, in care a povestit despre pasiunea sa nemarginita, muzica, si toate bucuriile si emotiile care izvorasc din ea.
Te-ai simtit respins, neacceptat?
Da, de multe ori.
Si cum ai trecut peste? Cum ai vindecat ranile?
Daca nu sunt dorit intr-un loc sau nu ma simt bine undeva, inseamna ca nu e locul meu acolo. Eu vad lucrurile foarte lejer. Am inteles ca si oamenii care nu mai sunt in viata mea nu trebuia sa mai fie. Asta nu e nici rau si nici bine. Pur si simplu nu trebuia sa mai fie. Sunt lucruri care se intampla pentru ca trebuie sa se intample. Exista o oarecare chimie, o oarecare legatura intre oameni care face ca lucrurile sa se intample lejer, frumos, fara probleme. Alteori nu se intampla deloc sau doar pentru o anumita perioada.
Eu trec destul de usor, dar mi-am luat si eu partile mele de suferinta din treaba asta. Cumva trebuie sa acceptam ca nu toata lumea trebuie sa te iubeasca sau sa te placa. Punct. Trebuie sa acceptam asta si suntem linistiti. Daca inveti sa traiesti cu tine in pace, e lejer, e bine.
In ce iti gasesti echilibrul?
In muzica. Eu daca nu scriu in muzica, daca nu fac ceva in muzica, ma imbolnavesc. Serios. Psihic ma imbolnavesc. Am avut perioade in care nu reuseam sa ajung la studio, sau daca ajungeam, nu aveam timp sa fac muzica, si deveneam frustrat, nervos. Nu ma mai concentez, ma intristez. Eu sunt trist daca nu fac muzica. Asta imi place cel mai mult sa fac si asta ma centreaza. In jurul muzicii se invarte toata viata mea. Nu am alte prioritati in viata in momentul acesta. Muzica ma echilibreaza. Faptul ca am o familie unita, ne iubim si ne bazam unul pe altul intotdeauna, imi ofera o zona de siguranta. Stiu ca intotdeauna o sa am niste oameni care, indiferent de ce se intampla, ma iubesc. Asta este cel mai important. Am si niste prieteni pe care ma pot baza oricand.
Ce nu poti ierta?
Cred ca pot ierta orice. Nu stiu, pana acum am iertat. De acceptat, accept mai greu unele chestii, dar le inteleg. Tot timpul cand se intampla ceva rau sau bine, incerc sa inteleg de ce se intampla. Incerc sa inteleg cat mai mult din viata asta. De iertat, ma straduiesc sa iert. Nu pot sa spun ca am atatea virtuti, dar lucrez cu mine mult. Cand ai o viata plina de intamplari, plina de oameni, ti se da ocazia sa lucrezi cu tine mult. Eu consider ca si succesul si lucrurile care se intampla sunt niste lectii si Dumnezeu ti le da pentru ca poti sa le duci.
Ai simtit vreodata presiunea sociala a perfectiunii, a fericirii?
Da, pentru ca sunt cumva sub lupa, dar ma descurc. Oamenii vor sa fii intr-un anume fel. Se resimte treaba asta in toate lucrurile pe care le facem. Am si scris o piesa despre asta, “Pierdut buletin”. E despre cum ne scriem filmul, il regizam si, in cautarea asta de a fi speciali, ajungem sa fim ca toata lumea, pentru ca toata lumea cauta acelasi lucru. Influentele le ai, vrei nu vrei; tot timpul ti se pare ca unul are mai mult, ca nu are mai putin, ca ala e mai frumos, ala mai urat, ala e mai musculos.
Si te epuizeaza mental treaba asta…
Da. Daca ai inceta sa te uiti la celalat, ai fi mult mai relaxat. Mai nene, eu imi vad de ale mele, cum vreau eu sa fiu asa sunt. Doar ca e foarte greu sa traiesti asa cum vrei tu, fara sa fii deloc influentat de ce se intampla in exterior. E foarte greu. Suntem bombardati cu atatea lucruri, incat doar daca esti sihastru – si poate si atunci esti influentat de ceva. Daca traiesti in lumea asta si esti ancorat in societatea asta, e foarte greu sa nu fi influentat de ce auzi, de ce vorbeste lumea.
Sa-ti dau un exemplu: te intalnesti cu cineva care tocmai a vazut un film si iti spune mama ce tare a fost. Apoi te intalnesti cu altul, care-ti zice ca e o porcarie, ca nu i-au placut actorii, ca nu au jucat bine. Dupa asta incepi sa te intrebi: oare mi-a placut sau nu mi-a placut, cine are dreptate? Si incepi si analizezi si te dai de ceasul mortii si spui, „bai, cred ca sunt cretin, nu mai am gusturi la muzica, la filme, ce mi-o fi placut mie?” Incepi sa te intrebi daca ce crezi tu e adevarat. Si uite asa incepe dementa. Uite asa incep tot mai multi oameni sa sufere de depresii, sa creada ca nu se mai integreaza. Cumva e o nebunie totala. Lupta cu exteriorul, procesul de a invata sa fii tu cu tine, atent la ce simti tu. Asta e din ce in ce mai greu. Sa iti dai ragaz si sa stai sa zici “ce simt eu acum?”.
Pentru ce te feliciti cel mai tare?
Cateodata pentru rabdare, cateodata pentru ca am spalat vasele, ca am reusit sa adun atatia oameni taletati pe langa mine.
Pentru ce te critici?
Cateodata, pentru ca nu imi doresc ceva suficient de mult. Alteori, pentru ca nu fac indeajuns de multe eforturi, ca nu-mi dau timp, ca sunt neatent sau ca uit. Ma critic mai mult decat ma felicit.
Ai dat gres intr-o relatie sau situatie si ti-a fost greu sa accepti ca ai gresit?
Da, si am mers mai departe, ce sa fac? Daca pot sa indrept ce am facut, fac toate eforturile sa indrept. Daca nu mai pot, merg mai departe si nu mai gresesc in directia aia. Daca nu faci, nu gresesti. Am gresit de o multime de ori, am gresit mai mult decat am reusit. Dar si cand reusesti, aia e satisfactia.
Ce te dezamageste cel mai tare la oameni?
Oamenii ma dezamagesc cand nu sunt oameni, cand nu au o conduita clara, cand azi sunt intr-un fel si maine sunt in alt fel, cand au mai multe fete, cand au interese ascunse, cand mint. Cand nu sunt oameni. Cand uita valorile adevarate si se iau dupa altele. Oamenii gresesc si n-ai ce sa faci. Sa fii om inseamna sa gresesti. Nu ai cum sa nu ai dezamagiri in viata. Dezamagirile vin din faptul ca ai asteptari. Poate ca nu ar trebui sa mai ai.
Ce faci cand esti demotivat sau descurajat sau cand trebuie sa te reechilibrezi?
Mai stau de vorba cu mine, asta fac. Ma mai duc la Biserica, ma mai rog, ma mai gandesc, mai stau de vorba cu oamenii apropiati. Am zile in care ma descurajez singur si atunci imi dau seama ca e ceva in neregula cu mine, pentru ca nu am niciun motiv sa fiu descurajat.
Ce pastrezi din educatia primita in copilarie?
Sa spun mereu adevarul. Sa gasesc intotdeauna ceva bun in orice. Sa evit sa spun ca nu pot. Sa imi pretuiesc familia si prietenii. Sunt mai multe, acestea sunt doar cateva dintre ele.
Daca maine ar fi Ziua Judecatii si ai fi in fata lui Dumnezeu, ce i-ai zice?
Ca am facut ce am simtit eu. Cateodata nu am facut ce am simtit eu si a iesit prost. O sa imi cer scuze pentru momentele in care am facut ce nu am simtit. In rest, nu stiu. La judecata ce sa mai faci? Zici, „Sa traiti! Cam asta am putut sa fac. Probabil ca as fi putut sa fac mai mult.” Asta e o chestie pentru care si mie imi cer scuze. Eu simt foarte bine treburile astea si mi-am dovedit-o de-a lungul timpului.
Eu cred ca suntem la judecata in fiecare zi, dar nu ne dam seama. Noi ne judecam singuri. Noi credem ca ne judeca cineva, dar tot noi ne judecam, e vocea noastra interioara. Tot timpul cand ajungi acasa si ai facut asa sau ai facut altfel, te judeci singur si-ti zici, „De ce am facut asta?” Cand ajung acasa tot timpul ma gandesc ce am facut, ce nu am facut, ce ar fi trebuit sa fac. Nu pot sa fiu altfel.
Da, asta as spune, ca imi cer scuze pentru momentele in care am facut ce nu am simtit.
Care sunt cartile care ti-au influentat intr-un fel frumos viata?
“Scoala zeilor” o carte pe care o recomand. In rest, in copilarie Lev Tolstoi si Jules Verne, Creanga, Sadoveanu. Ce am citit in liceu nu m-a influentat neaparat. Acum citesc multe despre psihologie, suflet, calatorie. Ma intereseaza partea subtila a lucrurilor. Mai citesc ce ma intereseaza profesional, despre industria muzicala, de unde a plecat, unde a ajuns.
