Iubire cu nabadai: Robbie Williams i-a frant inima Aydei de trei ori inainte de a o cere in casatorie

robbie williams
1
De Cristina Tudor
13 oct. 2018

Ayda Field si Robbie Williams au trei copii impreuna – cel de-al treilea, Coco, facut prin mama surogat, dar nu au fost mereu portretul unei relatii de succes. Ayda a marturisit recent ca sotul ei, Robbie Williams, i-a frant inima de 3 ori inainte ca cei doi sa se casatoreasca.

Conform Independent, reactionand la prestatia unei concurente din cadrul show-ului X Factor, Ayda a spus:

„Rob m-a facut sa trec prin aceleasi stari, m-a parasit de 3 ori. Probabil va ganditi ca este un om rau. Cred ca ai cantat minunat si s-a simtit durerea din sufletul tau. De fapt, am simtit-o atat de tare incat Rob o sa doarma pe canapea in noaptea asta pentru ca mi-ai amintit cat de rau a fost cu mine”.

Cei doi au fost „cuplati” de un prieten comun in 2006.

Doar ca, dupa cum povestea Robbie in cartea sa, Reveal, nu s-a prezentat la prima lor intalnire, lasand-o pe Ayda cu ochii in soare.

E posibil ca unul din motive sa fie si faptul ca la vremea respectiva era dependent de droguri si fortat sa stea in casa. Cu toate acestea, cumva a reusit, in cele din urma, sa o convinga pe Ayda sa vina sa-l viziteze.

In cele din urma, cei doi s-au dus la o petrecere de la care Robbie a trebuit sa plece devreme, simtindu-se rau de la combinatia de alcool si droguri. Ayda l-a urmat si a stat cu el trei saptamani, pe toata perioada recuperarii.

Relatia lor a fost una deosebit de tumultuoasa, cei doi despartindu-se si impacandu-se de mai multe ori.

Robbie a marturisit intr-un interviu ca actrita Cameron Diaz a fost cea care l-a convins ca Ayda este persoana potrivita pentru el.

La finalul lui 2009, Robbie a cerut-o pe Ayda in casatorie in direct, in cadrul emisiunii The Kyle and Jackie O Show. Dar dupa doar cateva zile a negat logodna, postand pe blogul oficial un mesaj simplu si sec: „Buna tuturor. Nu suntem logoditi. Rob.”

In perioada Craciunului insa Robbie a cerut-o din nou in casatorie, nunta avand loc pe 7 august 2010 in casa artistului din Beverly Hills.

Cei doi a sarbatorit cea de-a opta aniversare a casatoriei in august si au trei copii: Theodora Rose, 5 ani, Charlton, 3 ani, si Coco, o fetita facuta anul acesta cu o mama surogat.

Robbie nu a negat comentariile Aydei din cadrul X Factor, unde si el este de asemenea membru al juriului, dar a tinut sa mentioneze ca si lui ii trezeste sentimente puternice reprezentatia fetei: „Am o fiica pe care o cheama Theodora Rose Williams, are 5 ani, este viata mea si merg cu ea la lectii de pian in fiecare vineri. Mi-am imaginat ca tu ii poti arata celei mai importante persoane din viata mea ce poate sa obtina cand isi doreste un anumit lucru, prin multa munca. Asa vreau sa fie si fiica mea”.

Foto: Getty Images