Celebritatile pot avea faima si avere, dar asta nu inseamna ca sunt imune la provocarile clasice de parinti, spune pentru NBC News Priya Kumar, profesor asistent de informatica sociala si organizationala la Universitatea de Stat din Pennsylvania.
Intr-o postare acum stearsa pe Instagram, rapperul Kanye West si-a exprimat frustrarea cu privire la fiica sa de 8 ani, North, care a aparut pe TikTok „impotriva vointei mele”.
Vezi această postare pe Instagram
Mama lui North, personalitatea reality TV Kim Kardashian, a creat un cont comun TikTok pentru amandoua in noiembrie, care are acum aproape 6 milioane de urmaritori. Kardashian, care divorteaza de West, a raspuns intr-un Story pe Instagram ca ii permite fiicei sale „sa-si exprime creativitatea in mediul pe care si-l doreste cu supravegherea unui adult – pentru ca asta ii aduce fericire”.
Intrebarea „cat acces ar trebui sa aiba copiii pe retelele sociale?” este o provocare comuna cu care se confrunta multi parinti, desi majoritatea nu sunt superstaruri care se afla in mijlocul unui divort.
Vezi această postare pe Instagram
Dar cazul West-Kardashian este un memento util ca, ne place sau nu, toti parintii trebuie sa accepte ca cei mici au prezenta digitala. Parintii se pot gandi din timp la dilema retelelor sociale sau o pot amana, dar mai devreme sau mai tarziu vor fi nevoiti sa o confrunte direct, spune profesorul Priya Kumar.
Specialistul adauga ca 13% dintre copiii cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani folosesc deja retelele sociale in fiecare zi si mai mult de un sfert dintre adolescenti incep sa foloseasca retelele sociale inainte de varsta de 13 ani, potrivit Common Sense Media. Parintii si profesorii care ignora importanta retelelor sociale pentru tineri pierd oportunitatea de a-i ajuta pe copii sa invete cum sa dezvolte o relatie sanatoasa cu acestea.
North nu este unica in interesul ei pentru TikTok – este spatiul in care multi copii, adolescenti si tineri adulti socializeaza si se conecteaza, spargand bariere culturale. In loc sa o impiedice, Kardashian pare sa fi decis sa exploreze toate acestea impreuna cu fiica ei.
Vezi această postare pe Instagram
„A invata impreuna” sau a se implica in mass-media alaturi de copii, mai degraba decat doar monitorizarea sau limitarea utilizarii tehnologiei, este una dintre cele mai bune modalitati prin care parintii isi pot sprijini copiii in explorarea spatiilor digitale. Prin acest angajament, copiii pot invata care sunt limitele si pericolele alaturi de adulti de incredere care ii ghideaza, in timp ce parintii au acces la tipurile de interactiuni pe care copiii lor le au online, descoperind eventuale probleme inainte ca acestea sa escaladeze, spune Kumar.
Este important de retinut ca majoritatea platformelor de social media, inclusiv TikTok, nu permit accesul utilizatorilor sub 13 ani (desi multi utilizatori introduc pur si simplu zile de nastere false). Contul detinut de Kardashian si North pare sa respecte regulile, deoarece informatiile confirma ca este un cont gestionat de un adult.
Care este pozitia lui West in toate acestea? In calitate de parinte al lui North, el merita un cuvant de spus in ceea ce face fiica lui online.
Vezi această postare pe Instagram
Dar profesorul Priya Kumar il incurajeaza sa se intrebe de ce este atat de rezistent la prezenta lui North pe TikTok. Indiferent daca creste in ochii publicului sau nu, probabil ca North va obtine un cont de social media la un moment dat. Nu este mai bine pentru ea sa inceapa cu unul in care un adult are fraiele?
Protejarea copiilor este importanta, dar, dupa cum observa cercetatoarea in domeniul sigurantei pe internet, Pamela Wisniewski, „exista putine dovezi ca prezenta online presupune mai multe riscuri pentru adolescenti decat cele cu care se confrunta deja in offline”. In timp ce copiii pot accesa mai usor materialele pentru adulti prin intermediul internetului, situatiile daunatoare cum ar fi hartuirea cibernetica, sexting-ul agresiv si comportamentul pradator online sunt departe de a fi comune, iar atunci cand apar sunt de obicei savarsite de cineva pe care copilul il cunoaste, mai degraba decat de un strain.
In loc sa incerce sa impiedice copiii si adolescentii sa experimenteze interactiuni negative, Wisniewski sustine o abordare care ii ajuta sa invete cum sa faca fata experientelor negative pe care le vor intalni inevitabil. Si cea mai sigura modalitate de a invata este prin intermediul unui cont supervizat de parinti.
Foto: Instagram/@kimkardashian