La ce trebuie sa renunti ca sa-ti gasesti iubirea, in functie de zodia ta

1
De Irina Constantin
18 iun. 2019

Uneori, iubirea adevarata implica niste compromisuri care poate nu te vor afecta, ci te vor ajuta sa fii mai deschisa, mai aproape de cei pe care ii iubesti.

Fiecare zodie are anumite caracteristici nu foarte benefice atunci cand vine vorba despre gasirea unui partener potrivit. Te intrebi cum sa-ti gasesti iubirea?

Ei, bine, in functie de semnul tau zodiacal, va trebui sa treci peste anumite obstacole si sa iti depasesti unele limite.

Berbec

Draga Berbec, ai incredere in fortele tale si stii asta! Poate tocmai din acest motiv esti mereu atras de noi provocari si adori sa fii un lider.

Cu toate acestea, in iubire lucrurile stau diferit. Relatiile tale se pot incheia din cauza ca partenerul nu se simte suficient de ascultat si „bagat in seama”.

Invata sa fii atent la nevoile sale si sa ii intelegi cu adevarat punctele de vedere. Nu incerca tot timpul sa il ghidezi din postura de conducator, ci mergi alaturi de el!

Taur

Stii deja ce urmeaza sa iti spunem, nu-i asa? Desi esti un prieten pe cinste, gata sa se sacrifice oricand pentru cei dragi, incapatanarea ta este principala problema.

In cuplu, aceasta incapatanare iti poate aduce multe neintelegeri. Stim ca iti este greu sa renunti complet la independenta ta si la personalitatea puternica. Totusi, in cuplu, este indicat sa lasi, cateodata, de la tine.

Gemeni

Daca esti nascuta in zodia Gemeni, ai un spirit de aventura extraordinar. Cauti mereu noi distractii, noi experiente si… noi oameni.

Astrologie: Cum alungi iubirea din viata ta in functie de zodie

Provocarea ta, cand te intrebi cum sa-ti gasesti iubirea, este asumarea responsabilitatii si dedicarea ta unei singure persoane. Ca sa iti fie mai usor, asigura-te ca partenerul impartaseste aceeasi sete de aventura.

Rac

Racule, esti partenerul ideal! Esti pregatita oricand sa iti invalui iubitul in iubire, sustinere, intelegere si afectiune. Insa, dupa cum bine intuiesti, urmeaza acel „dar”.

Inainte sa te implici intr-o relatie serioasa, trebuie sa te dezvolti personal si sa te maturizezi. Altfel, nesiguranta si nevoia ta constanta de atentie pot extenua partenerul.

Pentru ca dai totul intr-o relatie, este nevoie sa fii atenta. In caz contrar, risti sa te implici in legaturi toxice, iar aceastea sunt departe de iubirea adevarata pe care o cauti.

Leu

Leoaicele sunt, de regula, foarte inteligente si axate pe succes. Daca esti nascuta sub semnul Leului, iti place sa fii admirata constant si sa ti se recunoasca meritele si reusitele. De aceea, preferi intotdeauna sa fii intr-o relatie, indiferent daca aceasta este potrivita sau nu.

Cea mai mare provocare pentru tine este gasirea unui partener potrivit. Cum sa-ti gasesti iubirea? Asigurandu-te ca ai deja parte de recunostinta pe care o cauti, inainte sa te implici intr-o relatie.

Cum stii ca ai gasit partenerul perfect pentru tine in functie de zodie

Astfel, nevoia ta de apreciere nu va fi singurul criteriu de alegere a partenerului si vei putea sa te concentrezi pe ceea ce conteaza cu adevarat.

Fecioara

Draga Fecioara, oricine ar fi norocos sa te aiba in preajma! Esti organizata, cu capul pe umeri si ai un potential imens.

Provocarea ta este iesirea din zona de confort suficient de mult cat sa iti gasesti pe cineva. Ai tendinta de a-ti forma o rutina in care te simti foarte bine si din care sa nu mai vrei sa iesi.

Gaseste un Geaman sau un Berbec extrovertit. Cu siguranta va fi exact ce ai nevoie!

Balanta

Balantele au abilitati sociale excelente. Se pricep atat sa formeze, cat si sa intretina relatii. Problema este ca urasc confruntarile si au tendinta sa pastreze in interior toate frustrarile si nemultumirile.

De aceea, cand iti gasesti un partener, trebuie sa inveti sa comunici, chiar si atunci cand este vorba despre ceva ce nu iti convine. In caz contrar, vei inmagazina multa tristete si vei rabufni chiar in momentul nepotrivit.

Scorpion

Esti vedeta zodiacului cand vine vorba despre pasiune. Pentru tine nu exista zona de mijloc. Fie esti adorata de cei din jur, fie… intelegi ideea.

Desi aceasta pasine este extrem de benefica in multe situatii, lucrurile stau putin altfel in amor. Ai tendinta sa fii foarte posesiva, geloasa si, pe alocuri, manipulatoare. Aceste lucruri pot fi prea mult pentru partenerul tau.

Cum sa-ti gasesti iubirea? Aceasta se ascunde intr-un Rac sau intr-un Peste, caractere care contrabalanseaza caracterul tau furtunos. De asemenea, nu ar strica sa incerci sa te temperezi cand simti ca lucrurile se incing!

Sagetator

Pentru a fi alaturi de un Sagetator, este nevoie de mult simt al umorului. Esti cea mai amuzanta persoana din grupul de prieteni si nu ai probleme in a atrage persoane de sex opus.

Totusi, umorul tau poate fi privit drept exagerat. Mai exact, ii poti rani pe cei din jur cu o gluma prea indrazneata.

Daca te intrebi cum sa-ti gasesti iubirea, raspunsul sta in moderatie. Daca te implici intr-o relatie cu o persoana mai sensibila, tine minte ca aceasta are nevoie de siguranta si de confirmare a iubirii, pentru a nu fi usor deranjata de remarcile tale usturatoare.

Capricorn

Capricornii muncesc din greu si, datorita acestui lucru, au mereu rezultate exceptionale pe plan profesional si personal.

Cum sa-l cuceresti de la prima intalnire in functie de zodie – Trucuri care ii vor „topi” inima!

Intr-o relatie, riscul tau este de a deveni plictisitoare. Invata sa fii mai deschisa, mai creativa si mai putin inhibata. Trateaza-ti relatia ca pe un business si concentreaza-ti munca si in aceasta arie!

Varsator

Cuvantul cheie in ceea ce te priveste este libertatea. Iti place sa fii independenta, sa inspiri oamenii din jur si sa iti canalizezi energia in aceasta directie.

Cand vine vorba de gasirea iubirii, Varsatorii au dificultati in a gasi un partener la fel de libertin si sigur pe sine. Nevoia constanta de atentie si dependenta ii scoate din minti!

Solutia pentru tine este fie sa intelegi aceste nevoi si sa le tratezi cu grija, fie sa gasesti un iubit care nu are o problema atunci cand te concentrezi pe proiectele tale si nu ii acorzi suficienta atentie.

Pesti

Pestii sunt parteneri iubitori, devotati si empatici. Problema lor este ca nu isi scot calitatile in evidenta aproape niciodata. Daca esti in zodia Pestilor, ai tendinta de a fi modesta si retrasa.

Pentru a atrage atentia unui partener ideal, este nevoie sa ai mai putina rabdare si mai mult curaj. Nu este gresit sa te lauzi din cand in cand!

Foto: Shutterstock.com