Astrologie: 6 motive pentru care nu trebuie sa te atasezi prea mult de un Berbec

1
De Maria Constantin
27 aug. 2020

Cu firea sa incapatanata, Berbecul nu este un partener usor de suportat. Pe langa calitatile sale incontestabile, aceasta zodie are, ca oricare alta, si cateva defecte.

Cine poate vorbi mai bine despre defectele sale decat un Berbec? Daca ar vorbi doar despre calitati, ar suna ca o lauda, dar daca vorbeste deschis despre punctele sale slabe, aceasta este deja o calitate: sinceritatea. Thought Catalog dezvaluie sase motive pentru care nu trebuie sa te atasezi de un Berbec, dezvaluite de un nativ din aceasta zodie.

Noi suntem pe primul loc

Avem reputatia ca suntem egoisti. De fapt, noi nu ne consideram egoisti, pentru ca intotdeauna renuntam la ale noastre pentru a ajuta un prieten. Intotdeauna ne vom stradui cat de mult putem pentru a-i trata bine pe ceilalti.
Insa noi suntem pe primul plan. Facem tot ce se poate pentru sanatatea noastra fizica si mentala. Nu permitem unei persoane toxice sa ne stoarca de energie. Nu ne sacrificam fericirea pentru a-i face pe plac cuiva. Stim ce meritam si nu ne multumim cu putin.

Suntem razbunatori si chiar daca iertam, nu uitam

Avem un temperament intens. Nu vei ajunge prea departe daca ne faci rau. Daca te iei de unul de-al nostru, vei simti mania noastra, te punem numaidecat la locul tau. Suntem razbunatori.
Poate ca te vom ierta dupa ce ne trece furia, dar nu vom uita niciodata ce ai facut. Nu poti sa scapi usor daca ne faci rau. Nu suntem genul de oameni de care poti profita.

Spunem tot ce avem de spus, chiar daca doare

Avem idei fixe si nu tinem in noi ceea ce simtim. Nu ne ferim de confruntare, asa ca, daca ne superi, o sa avem de discutat. O sa-ti spunem tot ce ne trece prin minte – ba, mai mult, nici n-o sa trebuiasca sa ghicesti ce gandim, fiindca n-o sa pastram nimic doar pentru noi. Asa ca, daca esti genul usor de ranit, n-o sa-ti fie usor sa auzi ceea ce avem de spus.

Suntem impulsivi si gandim cu inima

Da, suntem impulsivi. Ne sucim imediat fiindca ne plictisim usor. Daca stam prea mult timp in acelasi loc, incepem sa ne agitam. Daca avem chef, putem sa sarim numaidecat in avion si sa calatorim departe. Sau decidem sa nu mai sunam si sa nu mai dam mesaje.
Desi ne place sa sustinem ca nu suntem sentimentali, ne lasam, de fapt, condusi de sentimente. Nu gandim cu mintea, ci cu inima. Luam decizii bazate pe ceea ce simtim intr-un moment anume.

Marte a intrat in zodia Berbec. Cum iti influenteaza viata pana in ianuarie 2021

Pasiunea noastra e puternica, dar arde repede

Suntem pasionati. Cand ne place ceva, chiar ne place! Poate fi o persoana, o profesie sau un hobby. Totusi, doar pentru ca azi ne place cineva sau ceva, nu inseamna ca o sa ne placa si maine. Pasiunea noastra arde repede, dar nu poate arde la nesfarsit. Cand gasim altceva atractiv, interesul nostru se stinge.

Nu-i nicio drama daca relatiile nu dureaza

Acceptam relatiile temporare. S-ar putea sa nu vrei sa te atasezi prea mult de unul dintre noi pentru ca noi nu prea ne atasam de cineva. Nu ne afecteaza daca relatiile sunt temporare – nu trebuie sa dureze pentru totdeauna ca sa insemne ceva. Nu trebuie sa fie eterne pentru a fi semnificative. Sunt cativa oameni meniti sa intre in viata noastra pentru scurta vreme si acceptam asta. Nu suntem genul care se agata de trecut. Mergem mereu inainte catre un nou viitor.

Foto: Unsplash.com.