Te invitam sa te implici in provocarea toamnei. Dar mai intai hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Raspunde cat mai repede la urmatoarele intrebari: Cand ai comandat ultima data mancare si ce anume ai cumparat? Dar cand ai gatit cel mai recent acasa si ce preparat ai realizat?
5 conturi de Instagram cu retete delicioase: Te vor motiva sa gatesti mai mult si mai sanatos!
S-ar putea ca raspunsul la a doua intrebare sa vina cu intarziere. Motivul este simplu. Pentru ca ne-am obisnuit sa facem comenzi online mai des si sa aprindem aragazul ceva mai rar. Cine are timp sa spele si sa curate legume, sa cantareasca ingrediente si sa framante aluaturi, cand totul s-ar putea rezolva cu un click?
Ei, bine, revista Health, in parteneriat cu Giada De Laurentiis, a conceput o provocare unica: #notakeoutmonth („luna in care nu comanzi mancare”).
Cum functioneaza provocarea toamnei?
Principiul este simplu. Te invitam ca, pe parcursul intregii luni viitoare, sa nu comanzi niciodata mancare.
In weekend vei cumpara si vei pregati ingredientele pentru toata saptamana, iar in serile de luni pana vineri vei gati cina acasa. Preparatele vor fi gata in cel mai scurt timp posibil, urmand retete simple si rapide, pe care le poti gasi sub hashtag-ul provocarii #notakeoutmonth.
Stiai ca gatitul poate fi o terapie? Afla ce beneficii emotionale iti aduce
Fiecare dintre cele patru saptamani se va axa pe retete usoare, bazate pe legume, proteine, cereale si dressinguri gustoase. Vei obtine preparate delicioase in portii duble, pentru ca una dintre ele sa poata fi luata la birou, a doua zi.
Ce vei invata din provocarea toamnei?
1. Sa fii mai ancorata in prezent
Deseori, cand comanzi cina in fuga, mananci deasupra tastaturii sau cu gandul in alta parte. Cand iti gatesti propria mancare, inveti sa fii mai prezenta, sa te focusezi pe moment si sa fii mult mai atenta.
Totodata, timpul petrecut la cumparaturi si in bucatarie iti va oferi sansa de a iesi din zona de confort si de a experimenta senzatii noi. Cand gatesti, miroase fiecare ingredient, gusta fiecare aroma, simte texturile diferite si bucura-ti simturile. Poate deveni o meditatie dinamica in adevaratul sens la cuvantului!
2. Sa iti gestionezi mai bine bugetul
Suntem sigure ca, daca vei efectua un calcul rapid, vei constata ca o mare parte din banii tai merg pe comenzi online de mancare. Fara sa iti dai seama, cheltuiesti zeci sau chiar sute de lei pe preparate ce ar putea fi facute cu usurinta acasa.
Gateste precum Meghan Markle! Cum se prepara painea ei preferata
Cand iti gatesti constant propria mancare, economisesti considerabil si poti investi acele sume in alte activitati benefice pentru tine: un abonament la sala, o trusa noua de make-up sau bilete la film!
3. Sa pui pret pe calitatea hranei
Mancarea gatita in casa este mult mai sanatoasa decat cea comandata. Detii control complet asupra ingredientelor si stii tot ce ai inclus in reteta, asa ca poti confirma acest lucru.
Vei folosi, cu siguranta, mai putina sare si mai putine grasimi. Astfel, mancarea ta va avea un gust mai natural si te va face sa te simti energica, usoara si plina de viata. Dupa o luna de gatit si mancat sanatos, vei dori sa pastrezi acest obicei!
Foto: Shutterstock.com