5 seriale de pe Netflix despre relatii, care te vor face sa-ti reconsideri viata intima

1
De Cristiana Astefanoaiei
11 sept. 2024

Daca vrei sa incepi un nou serial, alege unul din aceasta lista. „Perfect Couple” cu Nicole Kidman este una dintre recomandari.

Am ales cinci seriale de pe Netflix care contin romantism, suspans si mister pentru a-ti face mai placute serile racoroase de toamna. S-ar putea sa te puna pe ganduri in legatura cu propria ta viata sentimentala.

The Perfect Couple

Cea mai noua lansare Netflix este un serial cu 6 episoade care te vor face sa nu te dezlipesti de ecran. Bazat pe romanul cu acelasi nume al lui Elin Hilderbrand, serialul este, la baza, un thriller. O moarte subita ameninta sa dezlantuie secretele si ranchiuna familiei Winburys si sa distruga imaginea de perfectiune pe care o proiecteaza lumii exterioare.

Serialul exploreaza cat de departe sunt dispuse cuplurile sa mearga pentru a mentine aparentele si cum adevarul poate destrama chiar si cele mai bine construite relatii. In timp ce Greer (Nicole Kidman) este o femeie alfa, care vrea sa conduca toata familia, lui Tag (Liev Schreiber) ii place sa se plimbe linistit prin proprietate si sa fumeze pentru a trece timpul. Nu puteau fi mai diferiti, ceea ce, le spun ei oamenilor, a fost pilonul casniciei lor de lunga durata. Dar adevarul este cu totul altul.

Cum iti va da de gandit acest serial? Vei analiza indeaproape loialitatea, increderea si sacrificiile facute in numele unei relatii „perfecte”. Merita cu adevarat? Unde vor duce toate acestea?

Emily in Paris

Daca nu ai urmarit inca primele sezoane, afla ca acum urmeaza sa se lanseze partea a doua din sezonul 4, deci ar fi bine sa te pui pe vizionat. Povestea lui Emily Cooper (Lily Collins) e simpla: s-a mutat la Paris pentru job, dar a ramas pentru romantism.

Emily se confrunta cu dileme morale, cum ar fi atractia fata de iubitul unei prietene sau gestionarea relatiilor in cadrul muncii, ceea ce o face sa reflecteze asupra propriilor alegeri si prioritati. De asemenea, serialul atinge teme precum infidelitatea, comunicarea intr-o relatie si importanta respectului reciproc.

Te va face sa reconsideri modul in care percepi compatibilitatea si sa reflectezi asupra importantei autenticitatii in relatii. Desi serialul prezinta adesea relatiile romantice intr-o lumina idealizata, ofera si lectii despre gestionarea asteptarilor si atitudinea in fata dezamagirilor in iubire.

4 seriale asemanatoare cu Emily in Paris pe care trebuie sa le vezi chiar acum. Le gasesti pe Netflix!

Easy

Este o antologie care exploreaza relatiile moderne in diverse forme: de la cupluri casatorite care isi redescopera intimitatea, la prieteni care incearca sa navigheze prin relatii deschise. Daca vrei sa vezi „dincolo de usile inchise”, acest serial are o multime de scenarii care sa-ti dea de gandit. Il poti urmari alaturi de partenerul de viata, pentru ca veti avea multe subiecte de discutat pe baza celor vizionate.

„Easy” te va invita sa reflectezi asupra propriilor relatii si sa iti reconsideri anumite aspecte legate de viata ta intima, amoroasa si sentimentala.

You

O poveste intunecata despre obsesie si manipulare, sub forma unei relatii aparent normale. Joe Goldberg, un librar ce pare inofensiv, devine obsedat de femeile din viata sa, transformandu-se intr-un stalker periculos. Prin ochii lui Joe (Penn Badgley), serialul scoate in evidenta limitele dintre iubire si obsesie. „You” este o privire tulburatoare asupra comportamentului toxic si asupra modului in care relatiile pot deveni distructive atunci cand iti iese in cale barbatul nepotrivit.

Acest serial te va face sa analizezi si relatia ta sau relatiile tale trecute. Cat este iubire si cat este dorinta de control?

Ce ne invata serialul Bridgerton despre relatii si intalniri in zilele noastre

One Day

Inspirat din filmule si cartea cu acelasi nume, serialul „One Day” de pe Netflix este o alegere perfecta daca iubesti povestile de dragoste moderne, complexe si autentice. Este o poveste despre timp, despre cum viata ne poate aduce impreuna sau desparti, si despre importanta fiecarei decizii si fiecarei zile in conturarea unei povesti de dragoste.

Cu fiecare episod apar tematici complexe legate de prietenie, iubire, cariera si alegerile care modeleaza destinele personajelor. „One Day” arata ca relatiile nu sunt intotdeauna lineare si ca viata este adesea plina de intorsaturi neasteptate.

Serialul te va face sa reflectezi asupra propriilor relatii si asupra modului in care timpul si circumstantele pot modela legaturile umane.

Foto: Netflix