5 seriale noi pe care le poti vedea pe Netflix primavara aceasta

1
De Maria Constantin
30 mart. 2022

In fiecare saptamana apar noi productii pe Netflix, dar cine are timp sa le vada pe toate?! Trebuie sa stii cum sa alegi ceea ce merita urmarit.

Sa ratezi o productie emblematica Netflix e o greseala aproape insuportabila cand toata lumea vorbeste numai despre filmul pe care tu nu l-ai vazut, dar nimeni nu-i perfect – nu toata lumea are timp berechet ca sa stea cu ochii pe ultimele noutati de pe platforma de streaming.

Din fericire, avem pentru tine lista noutatilor de pe Netflix si am facut o selectie a celor mai interesante titluri noi disponibile in aceasta luna. Iata cinci seriale care te vor cuceri in aceasta perioada!

„Bad Vegan”

„Bad Vegan: Fame. Fraud. Fugitives” este un documentar in patru episoade despre Sarma Melngailis, detinatoarea unui lant de restaurante vegane de lux si a imperiului vegan newyorkez Pure Food and Wine. Reteaua a fost inchisa in 2016 dupa ce Melngailis a inselat mai multe celebritati care i-au finantat afacerea. Ea a delapidat peste 1,5 milioane de dolari din afacerea sa, virandu-i sotului ei, Anthony Strangis. Cuplul a fost arestat in acel an in statul american Tennessee, unde fugise. Docuseria urmareste relatia abuziva care s-a creat in spatele usilor inchise si modul in care a fost depistata si dezvaluita frauda.

„Bridgerton”, sezonul 2

Mult asteptata continuare a serialului a fost, in sfarsit, lansata, dupa succesul remarcabil obtinut de primul sezon. Noile episoade redau povestea fratilor din puternica familie Bridgerton, aflati in cautarea iubirii. Toate aventurile lor sunt relatate de cronicara barfelor epocii, Lady Whistledown.

„An Astrological Guide for Broken Hearts”, sezonul 2

Serialul revine dupa un prim sezon foarte apreciat, urmarind povestea singuraticei Alice, ramasa cu inima franta dupa ce s-a indragostit de un guru al astrologiei. Acum ea spera sa-si gaseasca perechea cu ajutorul astrelor. Fiecare episod este dedicat unor semne ale horoscopului, iar primul sezon a inclus zodiile Berbec, Taurus, Gemeni, Rac, Leu si Fecioara. Al doilea sezon este dedicat celorlalte zodii Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator si Pesti.

7 show-uri de pe Netflix pe care sa le urmaresti cand ai nevoie de un reset mental

„Pieces of Her”

Un serial thriller bazat pe apreciatul roman psihologic scris de Karin Slaughter. Serialul cu opt episoade o urmareste pe Andrea Cooper care este nevoita sa adune laolalta fragmentele intunecate din trecutul misterios al mamei sale, Laura, dupa ce un atac violent dezvaluie o serie de secrete mortale in oraselul lor.

„The Principles of Pleasure”

Un nou documentar care analizeaza placerea sexuala feminina si incearca sa acopere lipsa de cunostinte pe aceasta tema. De la distrugerea sabloanelor si a subiectelor tabu, la analizarea prejudecatilor vechi de secole, aceasta productie se axeaza pe orgasmul feminin, erotism si consimtamant.

Foto: PR.