Copenhagen Fashion Week: interviu in exclusivitate cu Herbert Hofmann

1
De Teodora Tirca
19 aug. 2024

Saptamana trecuta, capitala Danemarcei s-a umplut de iubitorii de moda pregatiti sa observe cele mai recente tendinte la Copenhagen Fashion Week SS25.

Si, in timp ce designerii, editorii si creatorii au venit sa urmareasca prezentarile de moda, acestia au creat propriul lor podium. De la luxul strident la preppy-ul simplificat si farmecul cowgirl, tendintele sunt cu adevarat impresionante.

Copenhagen Fashion Week devine un fashion week din ce in ce mai amplu, vizibil si super powerful, unde Zalando este partener strategic in fiecare an. Anul acesta castigatoarea Zalando Visionary Award a fost Sinéad O’Dwyer.

Mai jos ti-am pregatit un interviu in exclusivitate oferit de Zalando, cu Herbert Hofmann, VP Creative & Buying HighSnobiety, si care totodata este membru al juriului Zalando Visionary Award in cadrul CPHFW.

1. Ca membru al juriului Zalando Visionary Award, ce calitati creative ai cautat sau la ce inovatii te-ai uitat la brandurile participante in timpul procesului de jurizare?

A fost esential sa gasim un designer cu un punct de vedere unic si o viziune creativa distincta. In prezent, este mai important ca niciodata ca in procesul de creatie sa existe un scop clar, avand in minte o persoana care doreste sa faca parte din lumea si stilul tau de viata. Noi, consumatorii, nu mai cheltuim bani pe produse care sunt lipsite de substanta. Vrem sa investim in creatori care au o voce distincta si o abordare sustenabila a designului, adica in produse care sa poata fi purtate in sezoanele urmatoare.

James Cochrane

2. Pui accentul pe importanta scopului in moda. Poti detalia ce anume cauti atunci cand evaluezi branduri sau designeri?

In momentul de fata, exista prea multe haine pe piata. Eu le numesc produse lipsite de substanta, care sunt create doar pentru a fi cumparate, dar adesea nu sunt purtate suficient de des sau, in unele cazuri, nici macar vandute. Moda ar trebui sa te faca sa te simti mai bine, special, sa iti dea curaj sau sa te inspire. Imi place cand designerii se gandesc la aceste lucruri si creeaza o lume in jurul brandului lor, in care oamenii simt ca apartin, iar apoi isi doresc sa poarte si sa pastreze acele produse pentru mult timp.

3. In opinia ta, ce rol joaca branduri precum Zalando si evenimentele precum Saptamana Modei de la Copenhaga in modelarea viitorului modei, in special in ceea ce priveste impactul social, inovatia si creativitatea?

Evenimentele si brandurile precum Zalando au un impact atat de mare incat chiar si comunicarea in jurul anumitor branduri poate schimba perceptia oamenilor si poate crea constientizare. In cele din urma, totul se reduce la a lua decizii: sa cheltui bani pe un brand consacrat, care poate nu are o agenda clara in privinta sustenabilitatii, sau pe un brand tanar care poate costa la fel, dar inca nu detine un logo mare si recunoscut.

James Cochrane

4. In calitate de persoana implicata atat in aspectele creative, cat si in cele comerciale ale modei, cum navighezi, la nivel personal, echilibrul dintre expresia artistica si viabilitatea comerciala, atunci cand evaluezi branduri sau colectii?

Sunt foarte privilegiat sa lucrez pentru o companie care stimuleaza partea creativa si inovatoare a modei. Ne uitam la cifrele de vanzari, dar stim ca este nevoie de timp pentru a ajuta un brand sa se stabileasca. De obicei, acest proces dureaza 4-5 sezoane pana cand, speram, ca devine cunoscut, dar pot exista vanzari nu merg atat de bine.

5. In opinia ta, ce a diferentiat-o pe Sinéad O’Dwyer de ceilalti aplicanti ai Zalando Visionary Award?

Designul ei este unic, curajos si sexy. Este purtabil pentru orice forma a corpului, iar aceasta este frumusetea lui. Ea combina materiale si modele inovatoare pentru a crea viziuni noi asupra modului in care o femeie se poate imbraca.

James Cochrane

6. Ce astepti cu nerabdare la Saptamana Modei de la Copenhaga din august?

Imi place sa ma plimb pe strazile din Copenhaga si sa ma inspir din stilul si look-urile oamenilor. Si abia astept sa ii vad pe noii veniti, cum ar fi Berner Kühl si Deadwood, dar si vechii mei prieteni de la Henrik Vibskov.

7. Cum ti-a influentat rolul de VP Creative & Buying la Highsnobiety abordarea personala fata de moda si creativitate?

M-a facut sa realizez cat de mult ar putea schimba industria marile branduri, dar adesea acest lucru nu este vazut ca o prioritate. Imi place sa promovez aceasta agenda, nu doar dintr-o perspectiva de achizitie si sa prezint lucrurile potrivite in magazin, ci si sa comunic acest lucru prin campaniile si sedintele foto pe care le facem. In plus, cream propriile noastre articole de imbracaminte, cum ar fi HS05, ceea ce reprezinta cea mai mare lectie pentru mine ca profesionist – am castigat mult mai mult respect pentru designeri, pentru ca mereu vin cu idei noi si se gandesc daca acel tricou este cu adevarat necesar in lume sau nu.

8. Ai vreun truc pentru a stimula creativitatea in rolul tau?

Sa fii mereu atent la ce se intampla in jurul tau, nu doar in industrie, aceasta este cheia. As spune ca se intampla foarte rar sa fiu inspirat in timpul saptamanilor modei sau vazand oameni alergand la prezentarile de moda – ma inspira mult mai mult cand vad oameni in tren, in drumul spre show. Acel neasteptat si aleatoriu este cel care creeaza noi viziuni.

9. Avand in vedere ca peisajul modei este in continua schimbare, ce tendinte te entuziasmeaza cel mai mult in prezent si care sunt piesele atemporale in care merita sa investim in acest an?

Sincer sa fiu, sunt sigur ca toti avem destule haine in garderoba pentru moment. Poate am jobul gresit ca sa spun asta. Oamenii ar trebui sa petreaca o dupa-amiaza sau o zi scotand toate lucrurile din dulap, alaturi de prieteni, si verificand ce au. S-ar putea sa ai nevoie de confirmarea ca deja ai lucruri minunate, dar trebuie sa le combini intr-un mod diferit.

10. Care este piesa ta preferata din garderoba in prezent?

Este un pulover cu fermoar pana la jumatate, realizat din loden austriac de la brandul Rier. Il port tot timpul si oamenii ma trag de maneca ca port acelasi lucru mereu – cand se intampla asta, stii ca esti pe un drum bun (sustenabil).

11. Ai o dimineata de sambata libera sa faci orice doresti, cum arata aceasta?

Merg la Barrys (sau fac sport) si apoi mananc multa branza si paine!

Credit foto: @sarahellentreacher