Ca sa te imbraci cu stil, trebuie doar sa fii creativa, sa investesti in cateva piese de rezistenta si sa faci cumparaturi inteligent.
Ca sa-ti fie usor sa alcatuiesti tinute impecabile pentru zilele obositoare si pline ochi de activitati, un MUST il reprezinta organizarea garderobei.
De asemenea, trebuie sa renunti la cumparaturile facute haotic si fara sens, cele care te proavoaca sa cheltui multi bani si sa strangi o multime de haine care sfarsesc prin a fi abandonate in sifonier. Cumpara inteligent doar acele piese versatile, clasice, care se pot combina cu cel putin alte 3-4 piese vestimentare pe care deja le detii.
Acest truc nu numai ca te va ajuta sa construiesti o garderoba minima, o asa-zisa garderoba capsula, insa te va ajuta sa alcatuiesti mult mai usor tinute pentru zilele aglomerate, tinute in care sa te simti increzatoare si pe care sa le porti cu placere.
Trucuri de stil care te ajuta sa arati bine cu ce ai deja in garderoba
Pentru aceste zile, cei de la WhoWhatWear o propun ca exemplu pe frumoasa Holli Rogers, CEO al companiei Browns, pentru ca ea reuseste, in ciuda timpului limitat pe care-l are la dispozitie, sa fie stilata intr-un mod realist, care ne place la nebunie!
Iata 3 tinute simple de primavara pe care ea le poarta prin rotatie in zilele foarte aglomerate:
Paltonul camel si pantalonii cu animal print
Ai mult de alergat, insa vrei totodata o tinuta fresh, care sa te scoata din anonimat? Alege paltonul camel, confectionat din stofa de lana sau casmir! Este un item atemporal, transmite eleganta si bun gust in orice combinatie si poate fi asociat in variante casual, pentru zilele in care vrei doar sa te simti confortabil.
Paltonul camel: Cum il alegem, in functie de silueta
Alege sa il porti pe al tau alaturi de o pereche de pantaloni cu imprimeu leopard, o maleta pe gat si… cizme albe din piele pentru un efect urban, dar atat de stylish!
Pelerina de ploaie cu pantalonii de inspiratie masculina
Pelerina de ploaie este un item atat de cool, daca stii sa il porti! Mai marii designeri au creat anul acesta modele atat de interesante si de confortabile, astfel ca, daca iti doresti o asemenea piesa vestimentara, vei avea de unde alege.
De la culori intense si pana la imprimeuri stridente, dar si modele simple, minimaliste, de la texturi ce ies in evidenta si pana la croieli care mai de care mai interesante, pelerinele subtiri sunt piese statement, extrem de chic.
Alege si tu o pelerina intr-o culoare temperata si poart-o cu pantaloni de inspiratie masculina si pantofi de tip Oxford. Tinuta va fi ideala pentru zilele aglomerate!
Tinuta monocromatica cu botine statement
Tinutele monocromatice sunt un nou trend in lumea modei, mai marii creatori concluzionand ca nu mai e cazul sa iti bati capul cu combinatii de culori ori printuri. Ci sa porti aceeasi nuanta din cap pana-n picioare! Desigur, atunci cand vine vorba de accesorizare, aici poti adauga one touch of spice.
Alege, asadar, alaturi de un top, o pereche de jeansi si un pardesiu in nuante asemanatoare… o pereche de botine in culori neon sau imprimeu floral! Nu numai ca vei completa tinuta armonios, insa ii vei da si o nota rebela, nonconformista fara prea mult efort. Si nu uita de ochelari!
Foto: Instagram/Camila Coelho