Exista o multime de trenduri de toamna, care apar si dispar de la un sezon la altul. Dar daca vrei sa te asiguri ca le nimeresti exact pe cele potrivite in acest sezon, inspira-te de la fashionistele din Paris. Ele deja au pus ochii pe cele mai hot piese ale toamnei.
Iata 10 trenduri de toamna adoptate de femeile din Paris in acest an!
1. Pielea ecologica maro
Spre deosebire de clasica piele neagra, pielea ecologica maro ofera oricarei tinute acel aspect glam si rafinat, dar nu neaparat clasic. Poti potrivi un sacou din piele maro cu o pereche de pantaloni asortati sau poti include in tinuta un singur element din acest material, care va scoate din anonimat alte piese basic din garderoba ta.
2. Portocaliul „ars”
Daca toamna ar avea o singura culoare, aceasta ar fi aceea. Oranjul inchis, „ars”, se potriveste de minune persoanelor cu pielea mai inchisa la culoare, insa si daca esti blonda poti aborda aceasta nuanta, daca o potrivesti cu piese crem sau albe.
3. Jeansii cu croiala dreapta
Adio, skinny jeans! Cel putin pentru urmatorul sezon. Toamna aceasta se poarta blugii drepti, ba chiar bufanti sau largi, simpli sau cu diverse decupaje in partea de jos. Ii poti purta cu orice, de la tinute casual la outfituri glam, in care integrezi un trenci cool si o camasa eleganta.
4. Puloverele fara maneci
Poate ca nu ai purtat acest gen de piesa pana acum si nu stii exact ce sa faci cu ea. Ei, bine, o poti pune peste orice camasa sau bluza de corp, mai ales daca piesa basic nu are imprimeuri puternice.
5. Puloverele cu maneci bufante
Frantuzoaicele adora acest tip de pulover – atat de simplu, dar cu un efect atat de frumos! Poti purta pulovere cu maneci bufante alaturi de jeans, de fuste sau chiar de rochii cu bretele.
6. Jachetele pufoase
Daca nu iti plac foarte tare hainele elegante si preferi tinute casual pe timp de toamna, investeste intr-o astfel de jacheta si poart-o cu piesele tale favorite.
7. Carourile in nuante de rosu si negru
Carourile nu vor disparea niciodata din trenduri. Acest imprimeu clasic este abordat de fashionistele din Paris in varianta rosu si negru toamna aceasta, alaturi de ghete, mocasini sau cizme.
8. Ghetele inalte cu sireturi
Probabil ca ai intuit si ai observat deja acest trend: ghetele din piele neagra, inalte si cu sireturi rotunde raman in top trenduri de toamna in 2021.
9. Fuste mini cu talie inalta
Daca te-ai uitat la serialul Emily in Paris, cu siguranta ai observat ca multe dintre tinutele ei se bazau pe acest tip de fusta. Fusta scurta cu talie inalta este extrem de versatila si se poarta foarte mult in acest sezon!
10. Trenciul clasic
Bineinteles, garderoba unei frantuzoaice pasionate de fashion nu poate exista fara un trenci clasic, in nuante neutre de crem. Investeste si tu intr-unul; alege un produs cu o croiala potrivita staturii si siluetei tale.
Foto: Instagram/@jeannedamas