Zalando se lanseaza in Romania cu o campanie dedicata stilului autentic

1
De Cristina Tudor
20 iun. 2022

Peste 1.700 de branduri. Peste 350.000 de produse. Toate intr-un singur loc. Zalando aduce in Romania cea mai variata selectie de fashion.

Zalando, una dintre principalele platforme online de fashion si lifestyle din Europa, sarbatoreste lansarea in Romania prin intermediul unei campanii de impact. Publicul este invitat sa descopere noi moduri de a-si celebra stilul personal si autenticitatea.

Impreuna cu artisti si creatori de continut locali, Zalando ii incurajeaza pe iubitorii de fashion din Romania sa isi exprime stilul personal. Cum? Cu ajutorul celor peste 1.700 de branduri disponibile pe platforma, cea mai extinsa selectie de articole de fashion disponibila in tara.

Campania pune accentul pe varietatea articolelor oferite de Zalando si arata ca oricine isi poate gasi stilul preferat pe platforma.

Cu ajutorul unor personalitati locale care surprind esenta culturii fashion in Romania, campania ii aduce in lumina reflectoarelor pe cei care sustin autenticitatea si libertatea de expresie prin alegerile lor vestimentare.

Fotograful Vlad Andrei a imortalizat stilurile unice ale cantaretei de trap Bruja, reporterului si creatorului de continut Edi Brandabura, artistei Irina Rimes, creatoarei de continut Lorelei Bratu si actritei Olimpia Melinte. Acestia s-au alaturat campaniei si au folosit selectia de articole disponibile pe Zalando ca sursa de inspiratie pentru a-si pune in valoare personalitatea.

Astfel, a rezultat o serie de povesti despre stil, disponibile pe zalando.ro, in sectiunea special dedicata campaniei.

„Stilul meu a fost intotdeauna puternic legat de cine sunt in fiecare moment al vietii mele. Asa cum povestea mea este in continua desfasurare, la fel se schimba si alegerile mele vestimentare si imi permit sa-mi impartasesc evolutia cu toti cei care ma urmaresc. Asa ca am fost incantata sa fac parte din lansarea Zalando in Romania si sa lucrez impreuna cu echipa minunata din spatele acestui brand,” spune artista Irina Rimes.

Zalando ofera o selectie variata de articole, de la piese create de designeri atemporali, si pana la cele mai recente lansari streetwear. Odata cu deschiderea platformei in Romania, iubitorii de fashion pot alege din 350.000 de produse de la peste 1.700 de branduri. Mai mult decat atat, unele dintre ele sunt disponibile pentru prima data pe piata din Romania.

Printre brandurile prezente pe platforma se numara adidas, Nike si Bershka, Tommy Hilfiger, Hugo Boss si Guess, sau Karl Lagerfeld, Michael Kors si Moschino.

Daniel Rogiński, General Manager pentru Europa Centrala si de Est la Zalando:

„Suntem incantati sa le uram bun venit iubitorilor de fashion din Romania si sa le oferim acces la optiuni vestimentare nelimitate. La Zalando, credem ca o selectie ampla de produse le ofera oamenilor sansa de a-si gasi stilul preferat si de a se exprima asa cum isi doresc.

De aceea, ne dorim sa le punem la dispozitie cea mai variata gama de articole de pe piata, alaturi de o experienta placuta si adaptata nevoilor lor. Vrem sa devenim The Starting Point for Fashion sau, cu alte cuvinte, un reper in domeniu.”

Campania vine in continuarea proiectului de extindere Zalando in noi tari europene care, in 2021, a inclus Lituania, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia si Croatia. In Romania, campania demonstreaza cum Zalando ofera inspiratie pentru orice stil vestimentar celor aproape 49 de milioane de clienti activi existenti in prezent in 25 de tari din Europa.

Aplicatia mobila Zalando (disponibila in App Store sau Google Play Store) ofera acces la cea mai mare gama de produse vestimentare din Europa, precum si 100 de zile de retur gratuit.

Foto: PR