Patru ingrediente care revigoreaza orice toast cu avocado

1
De Ioana Marosan
14 sept. 2018

Tu ce obisnuiesti sa pui peste un toast cu avocado? Somomul afumat, ouale sau ciupercile sunt cateva ingrediente des folosite. Dar mai exista o multime de alte posibilitati!

Nu pot sa refuz niciodata un toast cu avocado, insa el trebuie sa contina elemente cheie care il fac sa fie mai gustos. De regula, cateva picaturi de ulei de masline extravirgin si zeama de lamaie il transforma total si-l fac mult mai gustos. Dar, pe langa aceste ingrediente de baza, mai exista cateva optiuni ca sa revigorezi orice toast cu avocado, in cazul in care te-ai plictisit sa mananci mereu aceeasi combinatie.

Aceste patru ingrediente revigoreaza orice toast cu avocado:

Semintele de rodie peste toast cu avocado

View this post on Instagram

Beautiful avocado toast topped with pomegranate seeds by Anna @anna.pelzer 🥑 What is your favorite topping for avocado toast? #pomegranateseeds #avocado #toast

A post shared by THRIVE Magazine (@thrivemags) on

Rodia merge de minune peste toast-ul cu avocado, datorita gustului sau dulce-acrisor, care-i confera o savoare aparte. Semintele de rodie presarate peste un toast cu avocado, cateva frunze de patrunjel si ardei iute pot sa duca gustul sau la un alt nivel. Data viitoare cand vrei sa incerci ceva nou, iti recomandam acest toast foarte gustos.

Pesto amestecat cu rosii cherry peste toast cu avocado

Un strat generos de avocado, putina branza de capra si rosiile amestecate cu pesto… o combinatie la care nu ne-am fi gandit pana acum. Profita de rosiile gustoase pe care le gasesti acum, amesteca-le cu putin pesto si pune-le peste un toast cu avocado. Branza de capra o poti substitui cu cea de oaie sau sa renunti la amandoua, daca nu consumi deloc produse lactate.

Rosii uscate peste toast cu avocado

O alta combinatie pe care o poti face este aceea de a folosi rosiile uscate si pastrate in ulei peste toast-ul cu avocado. Nu ai cum sa gresesti cu aceasta combinatie, deoarece stim cat de gustoase sunt rosiile uscate. In plus, daca vrei sa adaugi o sursa de proteine buna, fileurile de ansoa vor merge de minune alaturi de rosiile uscate.

Porumb picant peste toast cu avocado

Poti sa folosesti porumbul proaspat fiert sau cel congelat. Se lasa intr-o tigaie pe foc mare ca sa se rumeneasca, dupa care se amesteca cu paprika afumata, fulgi de ardei iute, sare, piper si putin ulei de masline. Pune acest amestec pentru toast-ul cu avocado si orneaza cu putina ceapa rosie si patrunjel/coriandru. Este o combinatie noua, pe care o poti folosi cand te plictisesti de un toast simplu cu avocado.

Foto: Shutterstock.com