11 adevaruri despre barbati pe care orice femeie trebuie sa le stie

1

Fie ca esti sau nu intr-o relatie, aceste lucruri te vor ajuta sa ai o conexiune mai buna cu barbatii din viata ta.

Suntem diferiti si acest lucru e foarte bun, pentru ca ne ajuta sa ne completam. De aceea, exista cateva adevaruri despre barbati de care e bine sa fii constienta daca vrei sa te intelegi mai bine cu partenerul tau sau cu un potential iubit.

1. Comunicarea nu este intotdeauna punctul forte al barbatilor

Pentru multi, exprimarea emotiilor poate fi un teren neexplorat si uneori intimidant. In loc sa ii judeci pentru asta (indiferent ca vorbim despre sot, tata sau coleg de munca), incurajeaza-i sa isi exprime sentimentele intr-un mediu sigur si intelegator.

2.Independenta este importanta pentru multi barbati

Respecta nevoia de spatiu si timp liber a partenerului tau, la fel cum ar trebui sa iti respecti si tu propriile nevoi.

3. Barbatii au temeri si incertitudini la fel ca si femeile

Incurajeaza-ti iubitul sa isi exprime fricile. Poate fi mai dificil pentru el sa fie deschis, de aceea apeleaza la puterea propriului exemplu, vorbind tu prima oara despre temerile tale. Vulnerabilitatea reciproca intareste legaturile.

4. Barbatii au nevoie de apreciere si recunoastere pentru eforturile lor

Nu ezita sa le arati barbatilor din viata ta ca iti dai seama de eforturile lor si ca ii apreciezi pentru tot ceea ce fac. Cuvinte precum: „apreciez” si „multumesc” pot face minuni pentru conexiunea dintre voi.

5. Barbatii pot avea nevoie de timp pentru a procesa si a intelege emotiile

Nu-ti presa iubitul sa vorbeasca despre ceea ce simte imediat dupa ce a confruntat o situatie. Uneori, barbatii au nevoie de timp si de spatiu pentru a se gandi la un anumit eveniment si abia apoi pot sa isi recunoasca sentimentele.

6. Barbatii pot fi la fel de romantici si sentimentali ca si noi

Nu subestima puterea unui gest mic sau a unei vorbe dulci. Cuvintele pot avea un impact enorm asupra partenerului tau, chiar daca s-ar putea sa nu ti se para asa. Desi nu o arata, in subconstientul lor, vorbele tale vor ramane intiparite. Asa ca, data viitoare cand aveti o discutie, in locul unor acuze dure, incearca sa indulcesti putin situatia si vei vedea ca impacarea va veni mai usor.

7. Niciunui barbat nu-i place sa fie comparat

Fiecare individ este unic in felul sau. Compararea poate distruge increderea si relatia voastra.

8. Detesta sa fie judecati

Barbatii pot fi reticenti sa isi exprime vulnerabilitatea din teama de a fi judecati. Invata doar sa asculti! O ureche intelegatoare si lipsita de prejudecati poate face minuni.

9. Barbatii iubesc femeile care stiu ce vor

Cand te indragostesti, nu iti pierde personalitatea. Nu uita sa iti asculti si sa iti respecti propriile nevoi. In timp ce te implici in relatia cu un barbat, el vrea sa-ti descopere felul de a fi, asa ca nu incerca sa pari altceva.

10. Nu o fac (aproape niciodata) intentionat

Daca ti se pare ca iubitul tau face unele lucruri ca sa te enerveze, e posibil sa nu fie deloc asa. De la usile de la dulapuri lasate deschise, pana la acele momente in care nu-si gaseste camasa… care e chiar sub ochii lui, partenerul tau nu cauta motiv de cearta. Pur si simplu barbatii sunt mai detasati de aceste aspecte legate de ordine si organizare.

11. Vor doar iubire

La fel ca noi, de altfel. In spatele aparentelor de individ puternic si capabil, partenerul tau este om, ca tine. Vrea sa fie iubit, apreciat si merita sa ii spui mai des: „Te iubesc”.

Foto: depositphotos.com