5 lucruri care se intampla cand esti intr-o relatie care scoate tot ce-i mai rau din tine

1
De Cristiana Astefanoaiei
24 mart. 2023

Nu alegem de cine ne indragostim, dar putem alege alaturi de cine vrem sa traim fiecare zi a vietii noastre. Uneori, chiar si acest sentiment minunat – iubirea, ne poate rani mai mult decat ne putem imagina.

O relatie toxica nu este doar cea in care esti jignita, ranita si ai parte de suferinta. O relatie toxica se poate simti uneori ca una normala, dar in care tu te schimbi pana intr-un punct in care nu iti mai recunosti gandurile si faptele. Oricat de mult iubesti o persoana, s-ar putea ca ea sa scoata ce-i mai rau din tine.

Pot fi mici detalii pe care nu le-ai observat si care s-au rostogolit precum un bulgare de zapada, schimband tot ce stiai despre relatia voastra. Pot fi idei incoltite in mintea ta, pe care le-ai ignorat, dar care au crescut si ti-au acaparat intreaga personalitate. Toxicitatea in relatii nu se manifesta la fel pentru toata lumea si poate sa se manifeste in sfere ale vietii la care nici nu te-ai fi gandit.

7 semne clare ca esti intr-o relatie toxica si ca trebuie sa iei o decizie acum

Identifica aceste 5 lucruri care se pot intampla intr-o asemenea relatie si fa o schimbare, pentru a-ti fi mai bine.

1. Nu te placi pe tine insati in aceasta relatie

Poti sa te privesti in oglinda si sa fii multumita de persoana pe care o vezi reflectata?

In orice relatie sanatoasa, ne straduim sa fim cea mai buna varianta a noastra. Vrem sa fim dispuse sa ne comunicam sentimentele. Vrem sa fim capabile sa ne pese de fericirea partenerului nostru. Vrem sa fim cinstite si sincere, nu pasiv-agresive. Vrem sa fim cea mai buna persoana.

Daca simti ca te-ai schimbat si te-ai indepartat de acest sine, e posibil sa fi acumulat multa nemultumire pe parcursul relatiei. In loc sa cresti, te-ai micsorat. Fii sincera cu tine si vezi care sunt acele lucruri care nu iti mai plac la felul in care te comporti.

2. Nu ii doresti intotdeauna binele partenerului tau

Intr-o relatie toxica, nu doar abuzatorul devine personajul negativ. Daca esti in pozitia de victima pe o perioada indelungata incepi sa cauti razbunare. Sentimentele de iubire de la inceput sunt inlocuite cu furie si critica. Vrei sa il ranesti pe celalalt, doar pentru a-i atrage atentia la cat de mult greseste. Iti doresti, in secret, sa ii fie greu, ca sa inteleaga ce este in sufletul tau.

Merita? Noi spunem ca nu. Cand iubirea nu mai este primul lucru care apare in inima ta atunci cand te gandesti la partenerul de viata, cel mai probabil este momentul sa renunti.

7 lucruri pe care le vei invata dupa o relatie toxica

3. Va certati mereu

Multi oameni care se afla in relatii toxice sunt dependenti de drama. Indiferent de motiv, ei nu sunt capabili sa renunte la relatie, dar inca vor sa simta ceva, orice – chiar daca este ceva rau. Si, uneori, drama de care au nevoie pentru a simti ceva trebuie sa fie fabricata de nicaieri. Asa apar certurile fara motiv, care ajung sa se repete la infinit. Se rezolva vreo problema? Nicicum! Doar se intretine aceasta flacara care creste vazand cu ochii si care va mistui relatia.

4. Nu mai esti dornica de afectiune

Odata cu toxicitatea unei relatii si cu nevoia constanta de a-l rani pe celalalt sau de a-l face nefericit, retinem imbratisarile, saruturile si sexul. Toate astea in mod constient! Gandeste-te bine. Au fost momente in care ai vrut sa ii arati ca nu te apreciaza suficient prin a-i refuza un gest de afectiune? I-ai respins avansurile pentru ca „nu merita”? Ai vrut sa-l faci sa te placa mai mult fiind complet rece? E limpede ca nu esti confortabila in aceasta relatie si iti face mai mult rau decat bine.

Lucrurile care diferentiaza o femeie puternica de una care nu a ajuns la adevarata sa valoare

5. Nu va respectati dorintele

Deveniti doua persoane care parca nu se mai cunosc. Intr-o relatie toxica, ambii parteneri sufera. Si din ranile voastre ies la iveala comportamente vicioase. Dorintele voastre ajung sa fie pe un loc secundar, caci alte lucruri devin mai importante. E posibil sa iti pui singura in asteptare lucruri pe care ti le doresti, pentru a pastra statutul de victima, in mod inconstient. E posibil sa nu mai stii sa ceri ceea ce vrei, pentru ca ai fost ranita de prea multe ori. Se poate ca nici macar sa nu iti dai seama de aceste lucruri, insa daca ai fi pe deplin sincera cu tine ai vedea ca nu esti in relatia potrivita.

Foto: depositphotos.com