7 semne ca ai in fata ta o persoana demna de incredere

1

In orice relatie, fie ca este ea de iubire, de prietenie sau de colegialitate, exista aceasta nevoie, de a fi pe deplin convinsa ca cealalta persoana merita increderea ta.

Cand vine vorba despre incredere, e destul de greu de definit, caci este destul de subiectiva. Totusi, exista cateva indicii care iti arata ca stai de vorba cu cineva in care sa iti pui nadejdea.

1. Face fata intrebarilor dificile

Exista subiecte despre care refuza sa vorbeasca sau despre care este foarte vaga atunci cand le discuta? Daca nu, inseamna ca ai in fata ta pe cineva in care poti avea deplina incredere.

2. Este o persoana deschisa

O persoana demna de incredere este transparenta si ar trebui sa fie capabila sa impartaseasca totul, de la cu cine iese in oras pana la cine ii trimite mesaje dupa orele de program. Cand vine vorba despre cineva de la locul de munca, poti avea incredere daca iti impartaseste strategii si idei in privat, fara sa te trezesti ca doar la sedinte ii afli punctele de vedere.

Nu ar trebui sa ai incredere totala intr-un nou partener pana nu raspunzi la aceste 7 intrebari

3. Isi asuma responsabilitatea propriilor alegeri

„Nu primesti ceea ce meriti. Primesti ceea ce alegi. A nu-ti asuma responsabilitatea pentru propriile actiuni poate duce la devalorizarea celeilalte persoane”, spune Clarissa Silva, om de stiinta comportamentala, si coach in relatii.

Daca, de exemplu, lucrezi impreuna cu cineva care da vina pe altcineva pentru orice i se intampla, stii clar ca nu poti sa ai incredere in aceasta persoana.

4. Actiunile se potrivesc cu vorbele – si viceversa

Nu are nevoie sa isi justifice anumite gesturi prin multe explicatii, deoarece o persoana de incredere va face intotdeauna ceea ce a spus.

„Daca partenerul tau nu face lucrurile pana la capat sau face promisiuni mari pe care nu le respecta, ar putea fi un semn ca nu este la fel de demn de incredere pe cat sperai”, explica Caitlin Bergstein, matchmaker.

5. Te priveste in ochi

Este cel mai la indemana semn ca persoana din fata ta nu are nimic de ascuns si vrea o relatie onesta. Inca din primele clipe dintr-o conversatie iti poti da seama daca cineva e dispus sa isi puna sufletul pe tava, prin modul in care te priveste.

7 motive principale pentru care oamenii mint, conform psihologilor

6. O persoana de incredere va fi sincera

„A spune cuiva ceva ce s-ar putea sa nu vrea sa auda necesita putere si vulnerabilitate si este un semn ca persoana cu care ai de-a face este cineva in care poti avea incredere. Iar acest lucru poate functiona pentru toate tipurile de relatii”, spune psihologul Tanisha M. Ranger.

7. Nu pune presiune pe tine

Un om care ofera incredere este cel care are incredere, la randul sau. Daca persoana in cauza, fie iubitul tau, prietena cea mai buna sau colega de la serviciu, nu te preseaza sa spui anumite lucruri sau sa faci ceva, poti sa fii sigura ca te poti baza pe ea pe termen lung.

Foto: freepik.com