Ce inseamna sa ai un partener cu stil de atasament evitant si cum iti poti imbunatati conexiunea cu el

1
De Cristiana Astefanoaiei
29 apr. 2023

Partenerul tau nu este afectuos si nu simte nevoia sa-si arate sentimentele prin gesturi romantice? S-ar putea sa exista o explicatie pentru acest lucru, iar el sa aiba un stil de atasament evitant.

Intimitatea este mai dificila pentru persoanele care au acest stil de atasament. Partenerii evitanti au tendinta de a crea distanta si au probleme de comunicare in relatiile romantice. Acest lucru ii poate face pe partenerii lor sa se simta frustrati, raniti, confuzi sau abandonati.

Relatiile de orice fel necesita munca si compromisuri – iar faptul de a avea un partener evitant poate aduce un set specific de provocari.

Atasamentul evitant poate proveni din faptul ca au avut ingrijitori stricti, distanti din punct de vedere emotional, neglijenti sau dispretuitori. Acest lucru poate duce la faptul ca persoana in cauza are probleme cu intimitatea fizica si emotionala.

Cu putina intelegere si sprijin, este posibil ca partenerii evitanti sa se deschida si sa creeze o mai mare intimitate emotionala.

Ce poti face tu daca ai un astfel de partener? Am analizat raspunsurile expertilor in relatii pentru a afla despre modalitatile prin care va puteti spori conexiunea cu un partener evitant.

Ai rabdare

Schimbarea e posibila, dar nu peste noapte. Partenerul tau a invatat ca a fi evitant este necesar pentru a supravietui, spune Dr. Heather Ambrose, consilier clinic licentiat in sanatate mintala. „Este important sa ii dai timp sa invete cum sa se exprime in moduri care nu au fost sigure pentru el inainte”, spune ea.

Cum am realizat ca sunt o persoana toxica si ce am facut ca sa ma schimb

Intimitatea apare intr-un context de siguranta

Asigura-te ca spatiul vostru reprezinta siguranta. Cand sunteti amandoi, lasa-l sa se exprime oricum se simte confortabil. Atunci cand se simte in siguranta sa fie el insusi, veti constata ca abilitatea voastra de a comunica si nivelul de intimitate vor creste, spune Ambrose.

Respecta diferentele dintre voi

Invata care este limbajul iubirii partenerului tau. Acesta poate fi unul sau mai multe dintre:

  • cuvinte de afirmare
  • timp de calitate
  • atingere fizica
  • acte de serviciu sau sprijin practic
  • primirea de cadouri

Asa poti intelege mai usor de ce exista diferente intre voi. Incearca sa faci acele gesturi care corespund cu limbajul iubirii pe care partenerul tau il are. De asemenea, arata-ti aprecierea atunci cand el face un gest pentru tine. Par detalii mici, dar au un impact major pentru intimitatea voastra emotioanala.

Incearca sa intelegi cum vede partenerul tau „nevoile”

In copilarie, partenerii evitanti au trebuit probabil sa invete cum sa fie vazuti ca fiind mai putin „nevoiasi” pentru a pastra ingrijitorii in preajma lor, spune Dr. Krista Jordan, un psiholog certificat la nivel national, specializat in atasament, din Austin, Texas. Ca atare, este posibil ca partenerul tau sa nu-si expuna nevoile si sa fie confuz atunci cand o faci, spune ea. „In lumea lor, oamenii ar trebui sa aiba grija de ei insisi. In general, se bucura de alti oameni si le place sa se intalneasca, dar nu inteleg ideea de dependenta reciproca”.

Cu alte cuvinte, partenerul tau nu stie sa se ataseze. Cu rabdare, el poate invata sa isi deschisa inima si sa fie vulnerabil. Insa este mai usor pentru tine sa intelegi acest lucru, decat ca el sa se schimbe deodata. Ai rabdare si comunicati mai mult pe aceasta tema.

Cele mai recomandate tehnici de comunicare in cuplu si rezolvare a conflictelor in relatie – de la specialisti

Evita sa-i controlezi comportamentul sau sa-l critici

Poate fi frustrant atunci cand nu te simti validata sau sustinuta. Ar putea sa apara tentatia de a controla comportamentele iubitului tau.

„Partenerii evitanti au tendinta de a fi sensibili in jurul sentimentului de a fi controlati de altii, deoarece sunt obisnuiti cu foarte multa independenta”, spune Dr. Krista Jordan.

Atunci cand partenerul tau alege sa-si exprime sentimentele, valideaza-le, explica Dr. Heather Ambrose. „Nu trebuie sa fii de acord cu ceea ce simt, dar trebuie sa accepti ca sentimentele lor sunt in regula si la fel de valabile ca si ale tale.”

Adapteaza-te

Limitele sanatoase sunt piatra de temelie a oricarei relatii de succes.

Partenerii evitanti au adesea nevoie de ceva timp singuri in fiecare zi, ceea ce poate fi o sursa de rusine. Daca iubitul tau prefera sa stea si singur, nu te supara. Pur si simplu profita de acest ragaz pentru a face lucruri care te bucura. Vei vedea ca revederea este mai dulce.

Spune clar ce iti doresti din punct de vedere sexual

Intimitatea este cea care da tonul si in viata voastra sexuala. Este normal ca daca aveti probleme din punct de vedere emotional sa fiti afectati si in dormitor. Totusi, daca preiei fraiele si renunti la asteptari, s-ar putea sa ai surprize. Pentru persoanele cu stil de atasament evitant, intimitatea in pat este mai greu de atins si uneori nu e la fel de dezirabila ca in cazul celorlalti oameni. Asadar, spune clar ce vrei, arata-i partenerului care sunt dorintele si nevoile tale, iar lucruile vor curge de la sine.

Care e personalitatea ta sexuala? Cele 5 amprente erotice

Nu lua respingerea la modul personal

Sub nicio forma sa nu consideri ca atitudinea partenerului tau are legatura cu tine sau o face ca sa te raneasca. In intimitatea voastra nu e loc pentru astfel de jocuri de putere sau de orgolii. Daca il iubesti, l-ai luat cu tot pachetul si este evident ca amandoi vreti sa faceti tot ce puteti pentru a avea o relatie armonioasa.

Foto: freepik.com