Daca te afli intr-o relatie de lunga durata, stii deja ca, mai devreme sau mai tarziu, conversatia despre bani va avea loc. Desigur, poti alege sa amani acest moment pentru a evita disconfortul. Insa nu poti amana la nesfarsit. Iata cateva sfaturi care sa te ajute sa porti conversatia despre bani:
Analizeaza de unde provine disconfortul
Primul pas pentru a purta conversatia despre bani cu partenerul este acela de a constientiza de unde provine acest disconfort. Toti oamenii au, mai mult sau mai putin constient, o relatie cu banii. Pentru ca, oricat ai vrea sa te gandesti ca acestia nu conteaza, facturile tot trebuie platite.
De cele mai multe ori, relatia cu banii isi are radacinile chiar in copilarie. Daca ai crescut intr-un mediu in care parintii tai aveau convingeri limitative despre bani, este foarte posibil ca acestea sa fie in subconstientul tau. Mai mult, daca banii erau o problema in familia ta, este foarte posibil ca acest subiect sa iti provoace anxietate. Dar este momentul sa realizezi ca acum esti responsabila de banii tai si de stilul tau de viata, alaturi de partener.
Cum sa economisesti bani la cumparaturi. 4 trucuri esentiale
Alege momentul oportun in care sa discutati
Scopul tau este sa ai o discutie constructiva cu partenerul tau. Pentru acest lucru ai nevoie de un moment potrivit si de o atmosfera relaxata. Alege o seara linistita, dupa ce ati luat cina si v-ati pus pe canapea la povestit. Asigura-te ca niciunul dintre voi nu este tensionat si ca nu a avut probleme la locul de munca. De asemenea, nu alege un moment in care unul dintre voi este extrem de stresat din punct de vedere financiar. S-ar putea ca toata aceasta presiune sa isi puna amprenta asupra discutiei voastre.
Stresul te face sa iti vezi partenerul intr-un mod negativ, potrivit unui nou studiu
Incepe cu valorile voastre comune
Incepe discutia despre buget prin valorile voastre comune. Ce este important pentru voi? Poate doriti sa va achizitionati o locuinta? Sau o masina? Sau planificati o vacanta mai importanta?
Daca aveti valori comune, veti putea gasi o cale de mijloc. Sa luam urmatorul scenariu: amandoi va doriti sa calatoriti si sa vedeti lumea. Poate unuia ii place sa stea doar la hoteluri de cinci stele, iar celalalt ar dori sa stea trei saptamani in vacanta. Bugetul nu va ajuta sa realizati ambele lucruri. Solutia este sa va intalniti la mijloc. In acest mod, veti fi amandoi fericiti.
Identifica lucrurile la care trebuie sa mai lucrati
Este normal sa nu fiti experti le gestionarea bugetului. Este normal sa mai aveti nevoie de educatie financiara. Important este sa identifici, alaturi de partenerul tau, lucrurile care necesita imbunatatire. Vedeti ce puteti face in acest sens. Poate comandati prea des mancare acasa. Este normal cand sunteti obositi sau cand vreti sa va rasfatati. Dar nu este normal sa va dati toate economiile pe mancarea comandata. Sau poate mergeti prea des cu Uber-ul si trebuie sa mai luati si transportul in comun.
Am incercat Voxa, aplicatia pentru carti audio care te provoaca sa citesti mai mult
Daca identificati impreuna aceste lucruri si colaborati pentru a le rezolva, veti avea mult mai putine probleme financiare. Iar conversatia despre bani nu va mai fi una dificila. Din contra, va veti planifica viitorul impreuna.
Foto: freepik.com