Momentul in care spui „Da” nu reprezinta destinatia finala. In fapt, aventura abia incepe! Casnicia presupune o serie de compromisuri, lectii si momente in care vei invata despre tine si partenerul tau. Iata care sunt cele mei frecvente greseli in casnicie si cum poti sa le eviti!
Uiti acele lucruri care te-au facut sa te indragostesti
Partenerul tau devine o persoana atat de „comuna” incat uiti motivele pentru care te-ai indragostit de el. Esti invatata ca el este mereu acolo si nu mai acorzi atat de multa atentie pasiunii dintre voi doi. Mai mult decat atat, ii vezi defectele asa cum nu ai facut-o niciodata. Pastreaza vii acele lucruri care definesc relatia voastra si aminteste-ti momentele in care simteai fluturi in stomac atunci cand el iti vorbea. Nu uita de micile surprize si de cadouri, care pot scoate o relatie din rutina de zi cu zi.
Nu mai planifici activitati distractive in cuplu
Nu mai iesi cu sotul tau in oras, nu mai planifici vacante si nu mai incerci deloc lucruri noi. Aceasta este una dintre cele mai frecvente greseli in casnicie, pentru ca oamenii considera ca totul a fost deja realizat. Cu toate acestea, este important sa te distrezi in continuare alaturi de sotul tau.
Uiti de bugetul stabilit de comun acord
Sau nu ai discutat deloc cu sotul tau despre buget. Ascunzi bani, minti despre sumele cheltuite sau incerci sa faci totul doar asa cum vrei tu. Vorbeste deschis cu partenerul tau si nu te ascunde de acesta. Este momentul ideal sa stabiliti impreuna obiectivele voastre financiare.
Relatia de cuplu si bugetul. Cum sa porti conversatia despre bani cu partenerul tau
Nu iti sustii sotul
Nu iti sustii sotul la locul de munca, in grupul de prieteni si nici macar in ceea ce priveste hobby-urile sale. Tinzi sa il barfesti cu prietenele tale sau te sperie cand el are prea mult succes in cariera. Mai mult decat atat, se poate intampla sa te trezesti intr-o adevarata competitie cu el. Acesta este un comportament toxic in relatia voastra, despre care ti-am povestit mai multe aici.
Activitate sexuala redusa
Nu mai acorzi importanta vietii voastre sexuale. Ba mai mult decat atat, ti pare o „treaba” in plus. Cu toate acestea, viata sexuala este o componenta extrem de importanta in casnicie, mai ales atunci cand intervin stresul si rutina.
Cum sa te reindragostesti de partenerul tau. Reaprinde flacara in relatia voastra!
Acorzi prea multa atentie maruntisurilor
Ajungi sa te certi cu sotul tau din lucruri marunte, care nu conteaza de fapt pentru niciunul dintre voi. Acumulezi frustrari si nu stii de ce reactionezi intr-un anumit fel. Poate ca este vorba despre o trauma din trecut, sau despre un tipar pe care l-ai vazut la tine in familie. Discuta sincer cu sotul tau si afla cum puteti trece peste aceste lucruri, impreuna.
Daca ti-a placut subiectul si iti doresti sa inveti si mai multe lucruri pentru o casnicie fericita, am pregatit un articol special pentru tine: 8 lucruri despre casnicie pe care nu ti le spune nimeni
Foto: freepik.com