Minciuni nesanatoase pe care femeile si le spun intr-o relatie

1
De Alice Papuc
18 oct. 2022

Cand adevarul este dureros, tinzi sa iti spui minciuni nesanatoase pentru a ramane intr-o relatie. Atunci cand adevarul este greu de acceptat, minciunile par sa creeze o realitate mai favorabila. Iata lista de minciuni pe care femeile si le spun in relatii.

Atunci cand lucrurile nu merg bine intr-o relatie, te gandesti cum ai putut sa ajungi in acea situatie. Cum poate barbatul pe care il iubesti sa se comporte astfel cu tine? Asa se simte cu adevarat o relatie? Intrebarile nu te lasa sa te odihnesti noaptea? Ei bine, atunci cand adevarul este dureros, ca femeie, tinzi sa iti spui minciuni nesanatoase pentru a ramane intr-o relatie. Atunci cand adevarul este greu de acceptat, minciunile par sa creeze o realitate mai favorabila. Dar aceste minciuni nesanatoase te pot aduce in situatii deloc favorabile tie.

 

Iata lista de minciuni nesanatoase pe care femeile si le spun in relatii:

 

El se va schimba

Imagineaza-ti urmatoarea situatie: partenerul tau nu te trateaza corespunzator in relatia voastra. Si acest comportament continua, si continua. Iar el iti spune ca se va schimba. Tu il crezi si ii mai acorzi inca o sansa. Si inca o sansa, la nesfarsit. Iti tot spui ca te iubeste si ca el se va schimba pentru tine. Pentru ca este mai usor sa te gandesti la asta decat la despartire.

Realitatea este ca niciun barbat nu se va schimba daca nu va considera el insusi ca este necesar. Iar pentru asta trebuie sa constientizeze ca are, cu adevarat, probleme. Daca actiunile lui nu vor indica schimbari reale, este momentul sa te gandesti daca merita sau nu sa ramai in acea relatie.

Te temi ca esti intr-o relatie toxica? Iata cele 5 semnale de alarma

 

Nu a vrut

Daca te-a impins intr-un acces de furie sau in „gluma”, ia in serios acest lucru. Consecintele pot fi grave. Nu ii scuza comportamentul si nu te gandi ca a fost o greseala si ca nu a vrut. Mai rau, nu incerca sa iti asumi tu comportamentul lui violent. Unele femei tind sa isi asume vina pentru accesele de furie ale partenerului. Tind sa creada ca au gresit cu ceva si ca ele nu sunt suficient de bune. Daca partenerul tau manifesta semne de violenta, oricat de mici, nu accepta sa fii prinsa intr-o relatie abuziva.

 

Il voi pierde daca nu-i ofer ceea ce vrea

O relatie sanatoasa presupune limite sanatoase, de ambele parti. Trebuie sa cunosti lucrurile pe care le accepti si pe care ti le doresti intr-o relatie si sa comunici deschis cu partenerul tau. Nu trebuie sa accepti nimic doar de teama ca iti vei pierde partenerul. Iar daca partenerul tau nu iti va ramane alaturi, acesta nu te iubea si nu te aprecia cu adevarat.

3 aspecte pentru care oamenii te judeca atunci cand te cunosc pentru prima data

 

Este prea ocupat ca sa ma sune

Nu, nimeni nu este prea ocupat pentru a te suna cateva minute sau pentru a scrie un mesaj. Este vorba despre prioritati si despre implicare. Iar atunci cand esti intr-o relatie, iti doresti un partener implicat, nu un partener care efectiv sa uite de tine. Si nu, nu ti-a pierdut numarul de telefon. Iar daca intr-adevar s-ar intampla asta, in zilele noastre, ar gasi cu siguranta o metoda sa te contacteze.

Cele 6 tipuri de narcisisti. Care este cel mai periculos?

 

Cuplurile indragostite sunt tot timpul impreuna

La polul opus, atunci cand esti indragostita, tinzi sa iti doresti sa iti petreci tot timpul impreuna cu partenerul. Intr-o relatie sanatoasa este important sa nu te pierzi pe tine si lucrurile care iti plac. Continua sa te ocupi de hobby-urile tale: sa mergi la sala, sa pictezi sau pur si simplu, sa lenevesti in cada cu un pahar de vin. Nu uita nici de prietenele tale si de iesirile pe care obisnuiai sa le ai. Gaseste-ti echilibrul intre timpul petrecut cu partenerul si timpul pentru tine.

Foto: depositphotos.com