Testul iubirii: 40 de intrebari la care sotii si sotiile ar trebui sa raspunda unul despre celalalt fara sa clipeasca

1
De Cristiana Astefanoaiei
15 iul. 2024

Iubirea adevarata este construita pe incredere, cunoastere reciproca si respect. Intr-o relatie sanatoasa, partenerii ar trebui sa se cunoasca suficient de bine incat sa raspunda la intrebari esentiale despre celalalt fara ezitare.

Acest test al relatiei vizeaza sotii si sotiile sau iubitii care sunt in relatie de multa vreme. In timp, cei doi parteneri au avut ocazia sa se cunoasca pana la cel mai mic detaliu.

Aceste intrebari sunt menite sa stimuleze discutiile si sa aduca la suprafata detalii care poate au fost trecute cu vederea in rutina zilnica. Sa raspunzi la ele fara sa clipesti este un semn al unei relatii solide.

In plus, poate fi si un joc distractiv! Faceti-va comozi si luati-va timp, poate si un pahar de vin, si relaxati-va.

Intrebari de incalzire

Desi pot sa para banale, acestea va vor ajuta sa aveti un punct de plecare. Nu uita ca relatiile sunt dinamice si poate preferintele sotului tau s-au schimbat. Ori poate vei avea ocazia sa-ti amintesti lucruri despre tine la care nu te-ai mai gandit de multa vreme.

1. Care este mancarea preferata a fiecaruia dintre voi?

2. Ce fel de muzica asculta cel mai des partenerul tau?

3. Care este culoarea preferata a partenerului tau?

4. Care e amintirea preferata din copilaria fiecaruia?

5. Ce il/o face pe partenerul tau sa rada cel mai tare?

6. Care este filmul preferat al partenerului tau?

7. Ce hobby-uri are partenerul tau?

8. Care este bautura preferata a partenerului tau?

9. Cum isi bea cafeaua fiecare dintre voi?

10. Unde ati mers la prima intalnire?

Testul iubirii: start joc!

Lucrurile se complica putin si acum intrebarile care determina daca relatia dintre soti este una solida. Nu trebuie ca niciunul dintre voi sa se supere, daca celalalt nu a stiut raspunsul, ci este o oportunitate de cunoastere.

11. Care este melodia voastra?

12. Ce loc preferat aveti pentru iesiri in oras?

13. Care este cel mai romantic gest pe care l-ai facut pentru partenerul tau?

14. Ce o enerveaza pe sotia ta/ce il enerveaza pe sotul tau?

15. Ce ar face iubitul/iubita daca ar castiga la loterie?

16. Care este cartea preferata a partenerului tau?

17. Ce cadou si-ar dori cel mai mult ficare dintre voi?

18. Care este salonul de coafura frecventat de sotie sau cel de frizerie al sotului?

19. Care a fost primul loc in care ati fost in vacanta impreuna?

20. Ce face sotul/sotia in fiecare seara inainte de culcare?

21. Ce desert este cel mai probabil sa comande celalalt atunci cand iesiti in oras?

22. Cum se numea liceul la care a invatat fiecare dintre voi?

23. Pe o scara de la 1 la 10, cat de organizat este celalalt?

24. De unde isi cumpara sotul/sotia majoritatea hainelor?

25. Care este meseria de vis a fiecaruia?

26. Care este cel mai mare succes al sotului/sotiei de pana acum?

27. Ce talent ascuns are partenerul tau?

28. Care este cel mai mare regret al partenerului tau?

29. Ce tip de vacanta prefera partenerul tau: la munte sau la mare?

Intrebari care nasc discutii profunde

Am lasat ce-i mai bun la urma. Raspunzand la ele va veti cunoaste mai bine si veti fi surprinsi sa descoperiti ceva nou unul despre celalalt chiar si dupa ani de relatie. Discutati cu sufletele pe tava, pentru ca vulnerabilitatea va ajuta sa va imbunatatiti relatia.

30. Cand ti-ai dat seama ca celalalt este indragostit de tine?

31. Cine a spus primul „Te iubesc”?

32. Sotul/sotia ta iti spune sau iti arata suficient ca te iubeste?

33. Ce puncte forte aduce partenerul in relatie?

34. Daca sotul sau sotia ta ar avea trei dorinte pentru viitorul nostru, care ar fi acestea?

35. Care sunt cele mai mari temeri ale celuilalt cu privire la relatia noastra?

36. Cand partenerul tau se simte cel mai conectat cu tine?

37. Ce ar vrea sotul/sotia sa spui mai des?

38. Ce lucru mic il face fericit pe partenerul tau intr-o zi obisnuita?

39. Care este cel mai important obiectiv pe care sotul/sotia vrea sa il atinga in urmatorii cinci ani?

40. Ce a invatat iubitul/iubita din relatia voastra?

Foto: depositphotos.com