Un barbat cu adevarat bun este un barbat care ii trateaza pe ceilalti exact asa cum ar vrea si el sa fie tratat. Dar uneori este dificil sa faci diferenta intre un barbat care isi doreste, cu adevarat, sa isi construiasca o viata alaturi de tine si un barbat care doar pretinde acest lucru. Cel din urma este dispus sa manipuleze situatia pentru a obtine ceea ce isi doreste cu adevarat. Apoi va pleca, iar tu te vei intreba cu ce ai gresit. Un barbat care este cu adevarat bun nu te va face niciodata sa te intrebi asta.
5 moduri prin care sa nu mai atragi manipulatori in viata ta
Iata 7 semne ca el este un barbat cu adevarat bun!
Este respectuos
Un barbat care isi doreste cu adevarat ceva serios va respecta femeia de langa el. Va avea grija ca aceasta sa se simta iubita si in siguranta. Nu se va teme ca este considerat „de moda veche” si nu va asculta ceea ce spune lumea. Te va pune intotdeauna mai presus de cei din jur si te vei simti cu adevarat apreciata.
Nu-i va invinui pe cei din jur pentru greselile lui
Toti oamenii fac greseli, chiar si cei mai buni. Cu toate acestea, un barbat adevarat isi va asuma faptele. Nu ii va invinui pe cei din jur pentru greselile pe care el le-a comis. Din contra, va invata din erori si va avea grija ca acestea sa nu se mai repete.
Nu are o problema in a respecta limitele tale
Un barbat adevarat stie ca „nu” inseamna „nu”. Iti va respecta limitele si, mai mult decat atat, nu va avea nicio problema sa faca asta. Nu va incerca sa te faca sa te razgandesti sau sa te simti vinovata.
5 tipuri de limite personale pe care sa le impui pentru a-ti imbunatati calitatea vietii
Este o persoana de incredere
El nu va fugi atunci cand va aparea o situatie mai dificila. Este o persoana de incredere, pe care te poti baza. Isi va tine promisiunile si nu iti va pierde timpul. Daca a spus ca va fi acolo, ei bine, el chiar isi va respecta cuvantul.
Nu va incerca sa te faca sa te schimbi
Unul din motivele pentru care este o persoana atat de buna si de placuta este faptul ca el te accepta exact asa cum esti. Nu va incerca sa te faca sa te schimbi. Din contra, iti va arata cat esti de speciala.
Gandeste inainte sa actioneze
Un barbat cu adevarat bun stie ca orice actiune poate avea consecinte reale. El gandeste intotdeauna inainte sa decida un lucru si sa actioneze. Nu ii place sa ii raneasca pe cei din jur si este o persoana atenta. Vei simti ca acesta isi da cu adevarat interesul si se implica in lucrurile pe care le face.
Nu asteapta laude
El actioneaza asa cum actioneaza pentru ca aceasta este firea lui. Nu asteapta laude si recunostinta pentru ca s-a purtat frumos cu tine. Pur si simplu, asa este natural pentru el.
Bineinteles, fiecare om se bucura cand munca lui este apreciata. Iti va accepta cu drag complimentele, insa in cel mai firesc mod cu putinta. Acestea nu sunt „obligatorii”. Si nici nu se va comporta intr-un anumit mod doar pentru a se face observat.
Foto: pexels.com