Cartofi dulci la cuptor, umpluti cu rucola si avocado

Shutterstock
1
De Maria-Anca Zarnescu
18 mai 2018

Cartofii dulci au un continut foarte mare de antioxidanti care protejeaza corpul de boli grave. Daca nu stii cum sa-i prepari, trebuie sa incerci aceasta reteta de cartofi dulci la cuptor!

Spre deosebire de cartofii obisnuiti, cartofii dulci au mult mai putine calorii si constituie una dintre cele mai bune surse de vitamina A, care stim ca are efect anti-imbatranire, combate cancerul si protejeaza sanatatea ochilor. Un alt motiv ca sa inlocuiesti cartofii obisnuiti cu cei dulci este ca au un indice glicemic scazut, adica prin consumul lor nu creste nivelul de zahar din sange intr-un mod periculos.

Poti sa prepari in foarte multe feluri cartofii dulci, insa atunci cand ii introduci intregi la cuptor, se transforma intr-un preparat peste care poti sa folosesti o multime de topping-uri: de la unt de arahide cu seminte de chia si scortisoara pentru un desert delicios, pana la verdeturi, avocado si boabe de fasole pentru a obtine o masa echilibrată.

Acum iti propun sa incerci cartofii dulci la cuptor, umpluti cu rucola, masline verzi si guacamole.

Ingrediente pentru cartofi dulci la cuptor, umpluti cu rucola si avocado:

2 cartofi dulci

Un pumn de rucola

Masline verzi sau kalamata

1/2 avocado mixat cu sare, piper, ceapa rosie si zeama de lamaie

2 linguri cu ulei de masline extravirgin

Fulgi de ardei iute (optional)

Mod de preparare:

Cuptorul se preincalzeste la 200 de grade Celsius.

Cartofii dulci se spala, se sterg cu un prosop, se inteapa cu furculita și se lasa la cuptor 45-50 de minute pana cand se inmoaie.

Dupa ce s-au racit putin, se taie pe verticala si se umple fiecare cartof cu frunze proaspete de rucola, guacamole, masline, fulgi de ardei iute si se stropeste cu ulei de masline extravirgin.

Foto: Shutterstock.com