In functie de gusturile tale, se pot combina foarte multe ingrediente pentru a obtine un sos cremos, dulce-acrisor, picant sau puternic aromat, in cazul in care folosesti verdeturi si condimente.
De la dressingul simplu, cu zeama de lamaie si ulei de masline extravirgin, pana la cele mai creative combinatii pe care le poti face acasa, o salata va fi intotdeauna mai gustoasa cand este invaluita de aromele potrivite.
Nucile caju, pasta de susan (tahina), avocado si untul de arahide sunt cateva dintre ingredientele adesea folosite pentru a obtine un dressing cremos fara lactate. Iata cateva dintre cele mai bune dressinguri cremoase pentru salata, pe care le poti face acasa si care nu contin aditivi:
Dressing pentru salata cu tahina
Pasta de susan sau tahina are un continut bogat in calciu, iar textura sa cremoasa o face sa fie perfecta pentru dressingul unei salate.Ca sa-l prepari, trebuie sa amesteci tahina cu apa calduta, zeama de lamaie, pudra de usturoi, putina miere de albine, sare si piper. Daca preferi un sos mai aromat, se poate adauga busuioc sau curry.
Dressing pentru salata cu nuci caju si fulgi de drojdie inactiva
Nucile caju hidratate cateva ore si mixate apoi cu apa se transforma intr-o pasta cremoasa pe care o poti condimenta dupa gusturile tale. Ca sa prepari un dressing cu nuci caju trebuie sa le mixezi in robotul de bucatarie sau blender cu apa, zeama de lamaie, fulgi de drojdie inactiva, mustar Dijon, piper, sare si un catel de usturoi.
Dressing dulce-acrisor cu unt de arahide
Daca preferi un sos dulce-acrisor-picant de inspiratie asiatica, atunci trebuie sa folosesti untul de arahide, care ii va conferi o textura cremoasa. Mixeaza in blender: unt de arahide cu sos de soia, otet de orez, ulei picant cu chilli, piper negru, putina miere de albine, ulei de susan, ulei de rapita, o felie de ghimbir proaspat, usturoi si apa, in functie de consistenta dorita.
Dressing cu avocado
Un dressing cremos din avocado va face orice salata mult mai apetisanta. De asemenea, il poti face mai gros sau subtire, in functie de textura dorita. Foloseste-l pentru salate, dar si peste paste integrale.
Prepara cel mai bun dressing cu avocado, mixand acest fruct in robotul de bucatarie impreuna cu otet din cidru de mere, zeama de lime, ulei de masline extravirgin, sare, piper si apa, in functie de consistenta dorita.
Foto: Shutterstock.com