Am adaptat-o pentru ca daca in copilarie dadeam tot zaharul ala jos alergand cat era ziua de lunga cu partenerii mei de joaca, acum metabolismul meu nu mai lucreaza chiar la turatii maxime.
Folosesc pere pentru ca sunt mult mai dulci decat gutuile si se imbina mult mai bine cu ciocolata neagra. In plus, imi place sa combin faina de secara cu cea integrala, pentru ca obtin un gust complex, care complementeaza dulceata perelor si intensitatea ciocolatei.
Cat despre pere, imi plac soiurile Morettini sau Bartlett, pentru ca sunt foarte moi si nu trebuie sa le decojesc (foarte multe din vitaminele si mineralele din pere se regasesc in coaja, asa ca nu vreau sa renunt la ea).
Pregatesc acest desert aproape in fiecare weekend pe timp de toamna si savurez cate o felie in fiecare dimineata, cu o cafea buna.
Ingrediente pentru chec cu pere si ciocolata neagra:
¾ cana zahar de cocos
2-3 pere bine coapte, taiate cubulete
2 oua mari
½ cana ulei de cocos
1 cana faina integrala de grau
½ cana de faina de secara
½ lingurita praf de copt
1 lingurita scortisoara
½ lingurita mix de condimente
¼ lingurita sare
¾ cana ciocolata raw (cel putin 85% cacao)
Mod de preparare:
Preincalzeste cuptorul la 180 de grade si pregateste o tava pentru chec ungand-o cu putin ulei si presarand un pic de faina. Eu folosesc tava rotunda, de placinta, nu cea traditionala de chec, dar poti alege varianta care ti se potriveste cel mai bine.
Mixeaza zaharul de cocos si perele in robotul de bucatarie, pe cea mai mica viteza. Nu vrei sa obtii un “sos de pere” – vrei ca bucatile de fruct sa fie in continuare vizibile.
Adauga ouale unul cate unul, apoi uleiul.
Intr-un alt bol, amesteca cele doua tipuri de faina, praful de copt, scortisoara, mixul de condimente si sarea. Adauga totul in amestecul de pere si combina pana ce ingredientele uscate au fost incorporate.
Adauga si bucatelele de ciocolata neagra si toarna aluatul in tava. Taie cateva felii subtiri de pere si decoreaza checul, dupa care baga-l la cuptor pentru 60 de minute sau pana ce trece testul scobitoarei.
Cand e gata, lasa-l sa se raceasca timp de 15 minute si apoi scoate-l din tava. Il mai poti decora cu nuci tocate, pentru un gust crocant. Fa-ti o cafea si… pofta buna!
Foto: Shutterstock.com