Reteta lui Chrissy Teigen pentru cel mai bun cocktail cu pepene, perfect pentru vara

1
De Irina Constantin
21 iun. 2020

Esti gata sa prepari si sa gusti viitorul tau cocktail preferat pentru vara aceasta?

Chrissy Teigen a facut deja celebre cateva retete, printre care faimoasa ei varianta de chec cu banane. Vedeta si-a deschis chiar si un cont de Instagram dedicat retetelor delicioase pe care le prepara acasa, numit Cravings („Pofte”).

Chec cu banane sau banana bread – reteta lui Chrissy Teigen a facut furori pe Internet

Reteta de cocktail cu penene a lui Chrissy Teigen

Vei avea nevoie de urmatoarele ingrediente (pentru 4 portii):
  • 60 ml suc de lamaie sau lime, proaspat stors
  • 50 grame de zahar alb sau brun
  • un pepene mediu, fara samburi si taiat in cuburi
  • 225 ml de vodka rece ca gheata
  • felii subtiri de lamaie sau lime
  • frunze de menta
Mod de preparare:

Pentru inceput, pregateste ingredientele. Taie pepenele in bucati mici si indeparteaza samburii. Separat, stoarce sucul de lamaie sau lime, apoi amesteca-l foarte bine cu zaharul, pana cand acesta din urma incepe sa se dizolve.

Fa loc in congelator si pune bucatile de pepene intr-o tava adanca. Toarna siropul de lamaie si zahar deasupra, apoi pune tava in congelator pentru minim patru ore. Daca ai suficienta rabdare, lasa tava la inghetat peste noapte sau timp de 24 de ore. Daca nu ai loc pentru tava, poti pune bucatile de pepene in pungi sigilabile, alaturi de sirop.

Chrissy Teigen vorbeste despre cum a invatat sa-si accepte greutatea de dupa cele doua sarcini

Dupa ce timpul de asteptare s-a scurs, transfera pepenele intr-un blender. Nu arunca siropul ramas, ci pune-l si pe el in recipientul blenderului. Este timpul sa adaugi si vodka!

Amesteca totul in blender, pana obtii o textura omogena. Daca nu iti place vodka, Chrissy Teigen iti recomanda sa o inlocuiesti cu tequila sau cu vinul alb. In cazul in care nu consumi alcool, poti renunta complet la el, combinand doar pepenele, lamaia si zaharul.

La final, toarna cocktailul in patru pahare si decoreaza-le cu cateva felii subtiri de lime sau lamaie si cateva frunze de menta proaspata. Pentru ca menta sa isi elibereze aromele intense, „bate” frunzele in palma de cateva ori sau loveste-le de marginea paharului.

Savureaza cocktailul imediat, rece ca gheata!

Foto: Unsplash.com