Renuntarea la carne nu este un proces simplu, iar daca vei apela la preparate cu un gust neutru vei fi mult mai tentat sa revii la meniul de dinainte. Pentru a-ti mentine motivatia este nevoie sa devii creativ si sa redescoperi savoarea altor ingrediente, care sunt la fel de consistente si contin multe vitamine. Indiferent daca vrei sa devii vegetarian sau doar sa mananci mai usor pentru un anumit interval de timp, este esential sa testezi solutiile propuse de nutritionisti pentru a savura fiecare masa.
Iata ce alternative poti folosi data viitoare cand gatesti:
1. Tempeh
A inceput sa fie consumat in Indonezia cu multe secole in urma si este un produs obtinut prin fermentarea boabelor de soia si a cerealelor. Poate fi folosit foarte usor la sandvisuri, in locul feliilor de friptura sau ca umplutura pentru gyros. Vei avea nevoie de ceva timp pentru a te obisnui cu textura si aroma specifica, dar vei vedea ca este foarte consistent si tine apetitul sub control timp de cateva ore.
2. Vinete
Potrivit specialistilor, feliile de vanata rumenite la cuptor sau transformate in snitele crocante devin alternative irezistibile pentru friptura de pui. De asemenea, poti prepara tocanite la care vei folosi cuburi de vanata in loc de carne. Vor deveni foarte fragede, adaugand o aroma speciala preparatului.
3. Ciuperci
Daca le condimentezi bine si le gatesti pana cand devin foarte fragede, ciupercile se vor transforma in aliatul tau in cadrul planului de eliminare temporara sau definitiva a carnii. In special ciupercile shiitake sunt foarte apreciate de vegetarieni, asa ca merita sa le incerci si tu. De exemplu, daca le tai felii subtiri si le amesteci cu ulei de masline extravirgin, sare si piper si le rumenesti la tigaie timp de 45 de minute vor avea un gust foarte asemanator cu baconul.
Citeste continuarea pe Eva.ro.
Foto: Shutterstock.com.