Retete low-carb delicioase pe care le poti prepara rapid

1
De Cosmescu Elisabeta
29 apr. 2022

O dieta low-carb nu doar ca te ajuta sa iti echilibrezi in timp greutatea corporala, dar te si ajuta sa previi diabetul, afectiunile de inima, nivelul de inflamatie din corp si dezechilibrele de metabolism. Iata cateva retete sanatoase care te vor ajuta sa ai mai multa energie pe tot parcursul zilei.

Cum iti dai seama ca aportul de carbohidrati depaseste nevoile organismului tau? Mai tot timpul te simti vlaguita si totodata scade si puterea ta de concentare. De asemenea, dupa o masa prea bogata in paste fainoase, paine, cartofi, produse de patiserie sau exces de fructe dulci, simti nevoia sa te intinzi si sa-ti faci siesta mai mult decat e nevoie. Nu te ingrijora, o alimentatie echilibrata te ajuta sa inlaturi toate aceste neplaceri.

Descopera sase retete cu timp scurt de preparare si ingrediente low-carb foarte satioase!

5 retete de gustari sanatoase care iti satisfac pofta de dulce

Mic dejun
Omleta cu verdeturi si branza de vaci

Ingrediente:

  • 2 oua
  • doua fire de ceapa verde
  • o mana de frunze de spanac baby
  • doua linguri rase de branza de vaci
  • ulei de masline
  • un praf de sare si piper

Preparare:

Speli verdeturile si le tai marunt. Spargi ouale intr-un vas, le bati cu telul si apoi le amesteci cu verdeturile tocate, branza de vaci si asezonezi cu sare si piper dupa gust. Incingi tigaia cu putin ulei de masline si coci omleta la foc domol, trecand din cand in cand cu varful unei linguri de lemn pe marginea tigaii pana cand se desprinde usor. Poti servi omleta calda cu o felie de paine de secara sau o galeta de orez expandat.

Paine proteica, gata in mai putin de o ora: Contine linte, este satioasa si nutritiva

Branza de vaci cu fructe aromate

Ingrediente:

  • 200 g branza de vaci
  • 100 g mix de fructe (zmeura, afine, capsune, ananas)
  • 1 lingurita cu miere

Preparare:

Amesteci branza de vaci cu mierea, apoi adaugi fructele de padure si servesti gustarea imediat dupa preparare. Pe langa aceasta mai poti bea o cana cu cafea sau ceai.

Pranz
Somon la gatar cu fasole verde si morcovi baby

Ingrediente:

  • 250 g file de somon
  • 100 g fasole verde (congelata sau verde)
  • 80 g morcov baby (congelat)
  • ulei de masline
  • o feliuta de lamaie
  • marar si rozmarin pentru decor
  • sare
  • piper

Preparare:

Speli somonul, indepartezi excesul de apa cu un servetel si il pui pe gratar. Intre timp, sotezi in ulei de masline, fasolea verde si morcovii baby. Cand sunt gata (nu dureaza mai mult de 5-10 minute), asezi legumele pe o farfurie si deasupra lor si fileul de somon. Adaugi sare, piper si zeama de lamaie dupa gust. Optional, poti manca si o felie de paine din faina integrala.

Cel mai cremos lapte de ovaz facut in casa: Proportiile si ingredientele perfecte

Conopida la cuptor cu mozzarella si suc de rosii

Ingrediente:

  • 400 g conopida
  • 200 g mozzarella
  • pasta de rosii
  • ulei de masline
  • parmezan
  • frunze de busuioc
  • sare
  • piper

Preparare:

Speli conopida si o tai. Ungi bucatile cu ulei de masline si le pui pe hartia de copt din tava. Le presari cu sare si piper dupa gust si le dai la cuptor timp de 30 de minute pana cand se rumenesc. Apoi, le ungi cu pasta de tomate si adaugi mozzarella rasa. Dai la cuptor inca 5-10 minute. Poti servi conopida calda sau dupa ce s-a racit cu parmezan si frunze tocate de busuioc.

Cina
Muschi de vita la tigaie cu broccoli

Ingrediente:

  • 300 g muschi de vita
  • 350 g broccoli
  • ulei de masline
  • sos de soia
  • piper

Preparare:

Speli carnea de vita si o tai foarte subtire cu un cutit bine ascutit. Incingi tigaia in care ai pus in prealabil putin ulei de masline si sotezi aici, timp de 2-3 minute carnea de vita, apoi adaugi broccoliul spalat si taiat in bucati micute. Mai adaugi putin ulei de masline si amesteci ingredientele timp de un minut. Acoperi tigaia cu un capac si o lasi la foc mediu inca 5-10 minute. La final, adaugi sos de soia dupa gust, piper. Servesti mancarea cu o felie de paine neagra sau una-doua linguri de orez integral.

Te-ai plictisit de ovaz la micul dejun? Incearca Chai Quinoa, o varianta absolut divina!

Piept de pui in sos alb cu spanac

5 aperitive rapide si simple pe care le poti duce la orice masa festiva

Ingrediente:

  • 500 g piept de pui
  • 100 g spanac
  • 200 ml smantana pentru gatit
  • 50 g parmezan ras
  • 50 g rosii uscate
  • ulei de masline
  • sare
  • piper

Preparare:

Speli pieptul de pui, il tai in doua si il pui in tigaie cu putin ulei de masline. Cand este gata, reglezi flacara la cea mai mica intensitate, adaugi rosiile uscate, smantana pentru gatit si parmezanul ras. Asezonezi cu sare si piper dupa gust si mai lasi tigaia pe foc timp de doua-trei minute. Poti servi puiul cu paste de hrisca sau de orez, nu mai mult 100 g sau cu orez integral fiert.

Foto: depositphotos.com; Pexels.com